Un orădean în vârstă de 37 ani ar putea ajunge în Arestul Poliţiei, după ce, fără permis la volan, a acroşat un pensionar pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul Dacia iar apoi a fugit de la locul faptei.

Accidentul rutier a fost semnalat poliţiştilor de victimă. Bărbatul s-a prezentat la sediul Biroului Rutier Oradea joi, la ora 13.15, susţinând că, în jurul orei 11.50, în timp ce traversa strada pe Bulevardul Dacia din Oradea, pe trecerea de pietoni, la culoarea verde a semaforului electric destinat pietonilor, a fost acroșat de un autoturism al cărui conducător a părăsit apoi locul producerii evenimentului.

"Bărbatul, un orădean în vârstă de 73 ani, a suferit leziuni uşoare, în urma căderii pe partea carosabilă", se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor.

În urma cercetărilor, polițiștii au identificat persoana bănuită că ar fi condus autoturismul implicat în accidentul rutier ca fiind un orădean în vârstă de 37 de ani care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi care mai e cercetat într-un alt dosar penal, în urma unui accident rutier în care a fost implicat pe 7 ianuarie, pe Bulevardul Ștefan cel Mare.

În timp ce conducea tot fără a poseda permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice, acesta a acroşat atunci șase autoturisme, rănind uşor şi o tânără.

Bărbatul este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Vineri, el a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea de poliţiştii rutieri care au propus reţinerea lui pentru o perioadă de 24 de ore.