Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a informat, duminică după amiază, că s-a înregistrat un al doilea dosar penal în Bihor legat de alegerile locale. O bătrânică a reuşit să voteze pe listele suplimentare, în Valea Cerului (comuna Suplacu de Barcău), deşi are domiciliul... în străinătate. În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.
"O femeie de 81 de ani, cu domiciliul în străinătate, a votat pe listele suplimentare de la o secţie de votare din localitatea bihoreană Valea Cerului, fără a avea domiciliul stabilit pe raza comunei", se arată în informarea IPJ. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei nr. 4 de Poliţie Rurală Marghita.
Amintim că în Bihor a mai fost înregistrat un dosar penal pentru infracţiunea de fraudă la vot după ce o femeie de 45 de ani a votat atât la o secţie din Săldăbagiu de Barcău cât şi, mai târziu, la o altă secţie din Chişlaz.
Pe de altă parte, IPJ Bihor a informat că duminică, până în jurul orei 17.30, au fost înregistrate 6 sesizări referitoare la posibile contravenţii sau infracţiuni electorale, din care 5 s-au confirmat, iar cu privire la una dintre acestea se efectuează în continuare verificări.
Între altele, o persoană a primit avertisment fiindcă n-a vrut să poarte mască în secţia de votare, în Oradea.
"Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, ambele cu avertisment, una unei persoane care şi-a fotografiat buletinul de vot la o secţie de votare din localitatea bihoreană Derna, iar alta conform prevederilor Legii nr.55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie (purtarea măştii de protecţie), într-o secţie de votare din municipiul Oradea", se arată în informarea Poliţiei.
De asemenea, la Secţia de votare 599 din comuna Şuncuiuş, satul Bălnaca, o persoană a fost sancţionată cu avertisment, după ce a folosit cuvinte obscene în faţa secţiei de votare.