În plină epidemie de rujeolă la nivel național, în care a fost înregistrat și decesul unui sugar, în județul Bihor a fost descoperită a treia îmbolnăvire cu acest virus. În mod neobișnuit, este vorba despre o persoană adultă, vaccinată la timp, în copilărie.

„S-a vindecat foarte repede”, a spus BIHOREANULUI șefa Direcției de Sănătate Publică Bihor, dr. Daniela Rahotă.

Potrivit directoarei DSP Bihor, pacienta, o tânără de 28 de ani din Salonta, s-a prezentat la medicul de familie în urmă cu două săptămâni, deoarece avea dureri în gât. „A fost diagnosticată inițial cu angină eritematoasă și avea amigdalele umflate. Ulterior, tot la medicul de familie, i s-a pus diagnosticul de scarlatină”, explică dr. Rahotă.

Pentru că nu se simțea bine, femeia a fost internată în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean din Oradea. „În acea perioadă i-a apărut pe limbă semnul Koplik”, spune șefa DSP Bihor, făcând referire la o caracteristică a rujeolei care constă în apariția pe mucoasa bucală a unor pete albe sau gri, ca niște granule mici de sare.

După ce i s-a prelevat un exsudat naso-faringian, iar probele au fost trimise la Institutul Cantacuzino din București, rezultatul analizelor a confirmat diagnosticul de rujeolă pus de infecționiștii orădeni.

„Pacienta a primit un tratament și a fost externată, se simte foarte bine”, spune dr. Rahotă.

Faptul că tânăra de 28 de ani a făcut rujeolă, în ciuda faptului că a fost vaccinată în copilărie, este explicat de medici prin contagiozitatea extremă a virusului.

Rujeola - sau pojarul, cum mai este cunoscută în limbaj popular - este o afecțiune care poate fi prevenită prin vaccinare. La copiii mici, rujeola se poate solda cu deces, după cum s-a întâmplat deja în acest sezon în România, când un sugar, nevaccinat, din Brașov, a murit după ce luase virusul de la unul dintre frați.

Printre semnele debutului bolii sunt febra înaltă, tusea, rinoreea și conjunctivita, urmate de o erupție cutanată, cu pete roșii pe față, care apoi se răspândesc la nivelul gâtului, trunchiului, brațelor și picioarelor.

La începutul lunii decembrie, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă, până atunci fiind înregistrate peste 2.000 de îmbolnăviri. În ultima săptămână, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, au fost raportate 445 de cazuri confirmate, cele mai afectate județe fiind Mureș (711), Brașov (510) și Cluj (196).

În Bihor, precedentele două cazuri de rujeolă au afectat un adolescent de 15 ani din Ciumeghiu și un copil de 10 ani din Paleu, ambii fiind vindecați.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!