Un echipaj complex format din 65 de poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor, ai Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă şi ai Detaşamentului pentru Intervenţie Rapidă, 22 de inspectori ai Direcţiei Agricole, ai Direcţiei de Sănătate Publică şi comisari ai Gărzii Financiare, respectiv ai Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, au descins, marţi, în Piaţa Obor pentru un amplu control.

Acţiunea, iniţiată de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, a vizat contrabanda cu alcool şi tutun dar şi comercianţii care nu au acte de provenienţă asupra mărfurilor, după ce, doar cu câteva zile în urmă, autorităţile au descoperit într-un depozit clandestin din Oradea peste 25.000 de ouă care urmau să fie vândute în această piaţă.

La apariţia poliţiştilor, o parte din cei aproximativ 60 de comercianţi care îşi desfăşoară activitatea aici au fugit, abandonând standurile şi maşinile încărcate cu mărfuri.

„Echipele mixte au verificat funcţionarea a 28 de societăţi comerciale şi persoane fizice care îşi desfăşurau activitatea în piaţă. În cadrul acţiunii au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 68.000 lei", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

În total, au fost confiscate 27.265 kilograme de legume, fructe şi ouă fără documente de provenienţă ori buletine de analiză, expuse şi comercializate în condiţii improprii, în valoare totală de 43.830 lei.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii de investigare a fraudelor au efectuat cinci percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală, în urma cărora a fost ridicată în vederea cercetărilor 400 litri băuturi alcoolice în valoare de 4.000 lei, suspectate ca fiind contrafăcute, şase persoane fiind cercetate pentru încălcări ale prevederilor Codului Fiscal.

Nici reprezentanţii Regiei Autonome de Pieţe, Agrement şi Salubritate nu au fost găsiţi cu documentele în regulă. Potrivit poliţiştilor care au efectuat controlul, până la ora 10, de pildă, taxatoarele nu eliberaseră decât un singur bilet de intrare, în ciuda faptului că piaţa era deja plină de comercianţi. Mai mult, administratorii pieţei au devenit agresivi şi le-au cerut poliţiştilor să plece, acuzându-i de abuz, în momentul în care li s-a cerut să prezinte documentele de funcţionare ale Pieţei Obor şi contractele de închiriere pentru comercianţii care îşi amenajaseră corturi şi standuri acoperite unde îşi expuneau marfa.

Potrivit şefului DADR Bihor, Nicolae Hodişan, majoritatea comercianţilor prinşi în piaţă nu au recunoscut că sunt proprietarii mărfurilor pe care le vindeau. „Am găsit corturi unde lângă lăzile de morcovi îşi făcuse culcuş o căţea. Mărfurile bălteau pe jos, în pietriş, nu aveau etichete, aşa cum cer normele europene, cu denumirea producătorului sau ambalatorului, categoria de calitate şi originea. Opt dintre comercinaţi s-au declarat producători agricoli însă nu deţin certificate de producător pe numele lor", a declarat Hodişan.

Inspectorii Direcţiei Agricole i-au sancţionat şi pe administratorii pieţei, pentru neîndeplinirea sarcinilor care le revin. „Până să îi întrebăm pe ei de sănătate, au vociferat, au făcut remarci nepotrivite. Când au văzut că nu-i de glumit, au revenit la sentimente mai bune deoarece ştiau că au greşit. Conform Hotărârii de Guvern 661/2001, care stabileşte regulile de comerţ în pieţe şi târguri, ei aveau obligaţia să îi înregistreze pe operatorii economici care funcţionează în incintă iar dimineaţa să verifice dacă pieţarii au certificat de producător şi factură pe marfă. Cum nu şi-au făcut treaba, au fost sancţionaţi. Puteam să le dăm 2.500 lei, dar de această dată le-am dat minimul, câte 500 lei", a declarat Hodişan.