Când pune ochii pe o țară, Moscova nu trimite doar tancuri, ci și minciuni împachetate ca „știri”, iar reluarea controlului asupra Republicii Moldova ar fi pentru ruși nu doar un „premiu”, ci și o armă împotriva Ucrainei, a României și a Europei întregi. Dacă anul trecut au eșuat deoarece președinta Maia Sandu a câștigat un nou mandat, pentru duminica aceasta, când au loc alegeri parlamentare, au investit și mai mult în dezinformări și planuri de violențe.

Succesul pro-rușilor ar fi îngrozitor, spun basarabeni din Oradea cu care BIHOREANUL a discutat despre miza scrutinului.

„Trăiam în pace”

Lilia Botnaru (foto) este unul dintre cei mai apreciați medici neurologi ai Spitalului Județean din Oradea, unde lucrează din 1995, după ce împreună cu soțul său, Slavian, tot basarabean, a absolvit Medicina la Cluj.

„M-am născut și am copilărit la Criuleni, un orășel pe malul drept al Nistrului, centru de raion, iar în 1990 am făcut parte din prima generație din Republica Moldova care a dat Bacalaureatul folosind grafia latină”, spune doctorița, încă plină de amintiri despre un război care i-a marcat tinerețea și viața întregii familii.

„Peste Nistru de noi este Dubăsari”, explică ea. A fost locul unor sângeroase lupte date de voluntarii moldoveni cu separatiștii ruși și rusofoni de alte etnii finanțați de Kremlin care voiau să oprească evoluția tinerei Republici Moldova după ce în 1991 Chișinăul și-a proclamat independența față de Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste – URSS.

În conflict au murit sute de patrioți moldoveni apărând firava independență, alte sute au rămas mutilați, iar alții – precum Ilie Ilașcu, unul dintre fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia – au fost închiși ani întregi la Tiraspol.

Lilia însăși a cunoscut barbaria războiului. „Noi până atunci aveam o viață foarte bună și trăiam în pace cu toții, moldoveni, ucraineni, ruși, găgăuzi...”. Armonia a fost, însă, aruncată în aer de ruși, care se bazau pe faptul că în Transnistria era cantonată Armata a 14-a rusă condusă de un general dur, Aleksandr Lebed, iar în zonă erau depozitate – și mai sunt și acum – cantități uriașe de armament din epoca sovietică.

„Oamenii obișnuiau să pescuiască pe Nistru, dar transnistrenii au început pur și simplu să-i împuște pe moldoveni. Când am fost cu Slavian acasă în vacanță și am făcut o plimbare cu barca, noi abia am scăpat, a trebuit să le dăm bani și ce mai aveam la noi”.

Acum, spune Lilia, „în Transnistria este o sărăcie groaznică”. În schimb, dincoace de Nistru, subdezvoltarea din vremea URSS - perpetuată prin corupție și haos sub guvernările comuniștilor și socialiștilor până în 2020, când Președinția a fost câștigată de Maia Sandu - înapoierea a început să fie atenuată cu ajutorul fondurilor europene. „Sunt drumuri noi, ambulanțe cumpărate cu bani de la UE, parcuri, rețele edilitare... Orașele și satele arată mult mai bine”, afirmă doctorița.

„O durere”

Din cauza războiului, părinții Liliei, amândoi medici, s-au refugiat în România, lucrând la spitalul din Gherla până s-au pensionat. Anul trecut, după ce Maia Sandu a câștigat al doilea mandat de președinte, s-au repatriat. „Acolo ni-s rădăcinile, mormintele buneilor...”, spune femeia. „Noi suntem foarte legați de locurile noastre și suntem foarte la curent cu tot ce se întâmplă în Republica Moldova, citim presa de acolo online, votăm de fiecare dată și nu ne este deloc indiferent în ce direcție merge țara”, explică doctorița, rămasă la Oradea fiindcă „aici am găsit oameni foarte buni”.

„Alegerile de duminica aceasta sunt cruciale. O să mergem la vot, cu siguranță, cu cei doi băieți și cu întreaga familie, cum am făcut totdeauna. Sigur că avem emoții foarte mari, pentru că este o durere ce se întâmplă în Republica Moldova”, afirmă Lilia, cu referire la uriașul arsenal de propagandă prin dezinformare folosit de Rusia pentru a relua controlul politic asupra țării, dar și la campania de cumpărare a voturilor cât mai multor moldoveni.

„La fel ca la prezidențialele de anul trecut, rușii fac tot ce pot ca să destabilizeze Republica Moldova. Din păcate, sunt mulți care văd doar că s-au scumpit gazele și toate celelalte, și nu înțeleg că asta s-a întâmplat peste tot, din cauza războiului pornit de ruși în Ucraina. Sunt mulți mancurtizați (n.r. – termen specific spațiului ex-sovietic care desemnează spălarea de creiere) și sunt destui gata să-și vândă voturile. Eu nu pot să-mi explic de ce unii sunt bătuți în cap - au rude prin Europa, dar ei vor cu rușii. Nu poți fi așa orb să nu vezi, totuși, ce progrese s-au făcut de când țara are această conducere. Maia Sandu este o binecuvântare pentru Moldova, este o femeie foarte curajoasă, iar eu sper să câștige PAS (n.r. – Partidul Acțiune și Solidaritate, care a susținut-o) și să evolueze țara în continuare. Am speranțe că și de data asta Diaspora moldovenească va salva rezultatul, la fel ca anul trecut”, spune Lilia.

Temerea ei, ca a multor basarabeni, este ca Rusia să nu pună din nou mâna pe Moldova, căci asta nu doar ar opri evoluția pentru aderarea la Uniunea Europeană, ci ar și folosi teritoriul țării ca pe o bază, pentru ca rușii să deschidă un nou front împotriva Ucrainei, ca să cucerească Odesa, perla Crimeei invadate încă din 2014. „Noi și cu ucrainenii eram în bună pace până în 2014. În copilărie mergeam acolo la mare”, spune Lilia. Rușii, însă, asta fac: încearcă mereu să-și ocupe vecinii, considerând că fostele republici sovietice ar aparține Imperiului Rus.

„Mă strânge inima”

Împreună cu soțul său, Iurie, și cu cei doi fii, Romeo și Cristian, Elena Carp (foto) trăiește în Oradea de 9 ani.

De formație umanistă – ea actriță de marionete, soțul pictor – la început le-a fost greu, dar s-au adaptat. Femeia a lucrat ca vânzătoare și chelneriță până să câștige un concurs la Fundația pentru Protejarea Monumentelor Oradea și spune că aici se simte ca acasă. „Cunosc istoria acestui oraș ca un profesor”, spune, mai în glumă, mai în serios, Elena, care face și ghidaj turistic.

La fel ca majoritatea covârșitoare a basarabenilor de aici, al căror număr nu este cuprins în nicio statistică, dar este estimat a fi în jur de 2.000 de persoane, afirmă că n-a încetat să țină legătura și să fie atentă la ce se întâmplă pe meleagurile de baștină, unde, de altfel, se întoarce în fiecare an, în concedii, pentru a-și vedea rudele.

„Mă strânge inima când văd ce se întâmplă acuma în Republica Moldova, cum încearcă rușii să pună din nou stăpânire pe țară, cu propagandă, cu cumpărare de voturi, cu frică, cu amenințări că Europa ne bagă în război, că fără gazul lor moldovenii nu pot trăi... Nu în zadar ne asemănăm noi, românii, și de o parte și de alta a Prutului”, izbucnește femeia, supărată să vadă că și aici sunt mulți care urmează propaganda rusească.

„Nu-i degeaba nici imnul românesc – „Deșteaptă-te, române”, care ne îndeamnă „Acum ori niciodată!”. Acum ori niciodată este o șansă să scăpăm de ruși. Nicăieri ei n-au adus decât suferință”, spune Elena.

Speră și ea într-o minune, ca pe 28 septembrie să partidele pro-ruse să nu câștige. „De puțină vreme a apărut pe YouTube un serial – „Plaha” – despre corupția din Moldova protejată de ruși. Sper să-l vadă cât mai mulți de acasă și să tragă învățămintele că trebuie să mergem spre Europa, nu înapoi”, trage nădejde femeia.

De altfel, cu trei zile înainte de scrutin Grecia l-a extrădat Chișinăului pe Vladimir Plahotniuc, un oligarh care, sub masca falsului românism și europenism, a fost implicat, împreună cu alții, în furtul unui miliard de dolari din trei bănci de stat ale Moldovei.

Est sau Vest?

Republica Moldova – Moldovioara – cum îi spun sentimental mulți basarabeni, este o țară mică, cu un teritoriu de numai 33.843 km pătrați, cam de cinci ori mai mare decât cel al județului Bihor, și cu o populație de doar 2,38 milioane locuitori, din care sute de mii sunt plecați peste hotare.

Din acest total, 75% s-au declarat anul trecut români sau moldoveni, 7% ucraineni, câte 4% sunt ruși și găgăuzi (o populație turcică dintr-o așa numită Unitate Teritorială Autonomă), restul fiind bulgari, romi, evrei, bieloruși, polonezi și germani.

La scrutinul din 28 septembrie, cetățenii sunt chemați să aleagă un Parlament unicameral cu 101 locuri. În 2021, PAS obținuse 63 mandate, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, controlat de Moscova prin fostul președinte Igor Dodon (foto), filmat în 2022 când primea echivalentul a câteva sute de mii de euro „la culioc”, adică într-o pungă) a avut 32 deputați, iar Partidul Șor (denumit după afaceristul Ilan Șor, fost primar al orașului Orhei și parlamentar, condamnat în 2023 la 15 ani de închisoare după furtul miliardului și refugiat în Rusia) 6 mandate.

De data aceasta, la alegeri participă 21 actori politici – partide, alianțe și candidați independenți, PAS fiind pro-european (în guvernarea sa au început, anul trecut, negocierile de aderare a Republicii Moldova la UE). De cealaltă parte se află un conglomerat de formațiuni care se declară fie tot pro-europene (fără a fi toate și în mod real), fie „neutre” între Europa și Rusia, fie pro-ruse în mod mai mult sau mai puțin deschis.

Sondajele sunt extrem de diferite și au măsurat intențiile de vot doar ale cetățenilor din țară, nu și din Diaspora.

La mijlocul acestei luni, o cercetare sociologică publicată de watchdog.md, arăta că PAS ar conduce în preferințele moldovenilor cu 29,7%, urmat de Blocul Patriotic (în care s-au aliat, între altele, Partidul Comuniștilor, Partidul Socialiștilor, Partidul Republican Inima Moldovei și Partidul Viitorul Moldovei) cu 13,2%, de Partidul Nostru (al afaceristului Renato Usatîi, primar al orașului Bălți) cu 7,5% și de Blocul Alternativa (controlat de Ion Ceban, primarul Chișinăului, până anul trecut socialist) și de alte formațiuni mici, precum Partidul Social-Democrat European, Democrația Acasă, Moldova Mare, Liga Orașelor și Comunelor, Coaliția Unitate și Bunăstare, Blocul Electoral Împreună etc.

Potrivit acestui sondaj, însă, 26,8% din respondenți au declarat că nu știu cu cine vor vota, iar 6,7% au refuzat să răspundă, așa că nu se poate estima ce vor face duminică.

Un alt sondaj, de la începutul lunii, efectuat de iData, indica tendințe îngrijorătoare pentru pro-europeni: pe primul loc era Blocul Patriotic cu 36%, PAS pe cel secund cu 34,7%, urmat de Blocul Alternativa cu 7,9% și apoi de celelalte. În acest scenariu, pro-rușii ar aduna 61 de mandate, iar PAS doar 40.

Parlamentul de la Chișinău are o putere mare nu doar pentru că determină formarea Guvernului, ci și pentru că o poate pune sub acuzare pe președinta Maia Sandu, ceea ce ar însemna, practic, blocarea evoluției spre UE și întoarcerea în sfera de influență a Rusiei.

Cu motoarele turate

Președinta Maia Sandu și PAS au susținerea deschisă a liderilor europeni, la finele lunii august, când a debutat campania electorală, la Chișinău ajungând trei „grei” ai Europei, și anume cancelarul german Friedrich Merz, președintele Franței, Emmanuel Macron și premierul Poloniei, Donald Tusk.

În schimb, tabăra pro-rusă este sprijinită prin mijloace ilegale extrem de variate, de către agenți de influență coordonați de la Moscova, prin fugarul Ilan Șor.

Din arsenalul Kremlinului - după cum au descoperit atât publicațiile, cât și autoritățile din Republica Moldova - fac parte războiul informațional și intoxicarea masivă prin postări pe Telegram, TikTok, Vibe, Facebook și altele, mii de moldoveni fiind instruiți să distribuie contracost narative rusești (doar în ultimele două luni au fost eliminate de pe TikTok, la solicitarea autorităților, peste 100.000 de conturi false și peste 250.000 de conturi spam).

De asemenea, au loc atacuri cibernetice asupra instituțiilor (anul acesta au fost identificate peste 1.000 de asemenea agresiuni) și există o adevărată campanie de corupere electorală (Centrul Național Anticorupție, adică DNA-ul de la Chișinău, a realizat 2.500 de acțiuni de urmărire penală și procurorii au reținut doar săptămâna aceasta aproape 100 de persoane, în baza unor probe, inclusiv interceptări, care demonstrează că acțiunile de cumpărare a voturilor sunt finanțate de Federația Rusă, cu ajutorul unor grupuri de interlopi). Nu în ultimul rând, potrivit presei și autorităților, se pregătesc dezordini și violențe de stradă (doar săptămâna aceasta, de exemplu, a fost descoperită o rețea de bărbați antrenați în Serbia, instruiți să provoace forțele de ordine, să rupă cordoane de poliție și să atace instituții).

Practic, metodele specific rusești sunt turate la maximum, iar asta încă de anul trecut, când o parte din ele au fost exersate și la alegerile prezidențiale, câștigate în final de Maia Sandu cu 55,35% în fața pro-rusului Alexandru Stoianoglu.

De notat că „armata digitală” creată sub coordonare rusă în Republica Moldova a țintit și România, atât anul trecut, cât și anul acesta, cu postări pro Călin Georgescu, având hashtaguri precum #NuEU, #Nuglobaliștilor, #Crizademocrație, #NuGlobalism, #Trumpîmpotrivaglobaliștilor, #Muskvafaceordine sau #Onouăeră. 

Biserica, armă geopolitică

În Republica Moldova activează din epoca sovietică Mitropolia Moldovei, supusă Bisericii Ortodoxe Ruse (cu aproximativ 1.000 de parohii), iar după declararea independenței a fost înființată Mitropolia Basarabiei (circa 200 de biserici) afiliată Bisericii Ortodoxe Române.

Cea dintâi este intens folosită ca instrument de propagandă și destabilizare, pentru a propovădui directivele ruse. Preoții supuși Moscovei promovează așa numita Ruskii Mir („lumea rusă”, un concept care urmărește extinderea și consolidarea influenței ruse în străinătate), în opoziție cu credințele și cultura occidentală.

Sugestiv este că patriarhul Rusiei, Kirill (foto), ar proveni din rândurile KGB și a derulat afaceri cu tutun. În martie 2022, după ce rușii au invadat Ucraina, Kiril a afirmat că miza războiului ar fi „mântuirea omenirii”, iar „operațiunea militară specială, „din punct de vedere spiritual și moral, este un război sfânt”.

Preoții din Mitropolia Moldovei susțin că Rusia apără adevărata ortodoxie și protejează valorile familiei tradiționale în fața „asaltului” homosexual occidental, chiar dacă zeci de ierarhi ruși au fost ei înșiși protagoniștii unor scandaluri de homosexualitate. În timpul predicilor și în afara lor, preoții fideli Rusiei susțin că Maia Sandu ar fi o „marionetă a Occidentului” și lesbiană, „dovada” fiind că nu este necăsătorită și nu are copii.

Mai multe înregistrări publicate de presa de la Chișinău au demonstrat că preoții filo-ruși sunt plătiți ca să răspândească astfel de fake-uri, o fundație a lui Ilan Șor – Evrasia (Eurasia), supusă sancțiunilor internaționale, achitându-le inclusiv pelerinaje în Rusia, anul trecut și anul acesta. 

Spionajul rusesc: UE va ocupa Moldova

Dovadă că interesul rușilor pentru Moldova este uriaș, cu câteva zile în urmă până și Serviciul de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse a distribuit un comunicat prin care pretinde că UE s-ar pregăti să ocupe Republica Moldova. Potrivit SVR, în România au loc în aceste zile acumulări masive de trupe care, întrucât PAS va pierde alegerile, vor înăbuși protestele ce vor urma după scrutin, la cererea președintei Maia Sandu.

SVR afirmă că „eurocrații de la Bruxelles sunt hotărâți să mențină țara în linia politicii rusofobe” cu orice preț, inclusiv ocuparea Republicii Moldova, pregătind chiar și o debarcare în regiunea Odesa din Ucraina, pentru a „intimida” Transnistria, cu militari din Franța și Marea Britanie.

SVR susține că oficialii europeni se tem că „falsificarea grosolană a rezultatelor votului, pregătită de Bruxelles și Chișinău, va forța cetățenii moldoveni să iasă în stradă pentru a-și apăra drepturile. Atunci, la cererea președintei Maia Sandu, forțele armate ale statelor europene vor trebui să-i oblige pe moldoveni să se resemneze cu dictatura sub masca eurodemocrației. Introducerea trupelor este prevăzută pentru o dată ulterioară. Pentru a crea un pretext, se prevede organizarea de provocări armate împotriva Transnistriei și a trupelor rusești staționate în regiune”.

„Moldova nu e de vânzare”

Fake-ul SVR survine după ce, la începutul săptămânii, președinta Maia Sandu (foto) a transmis un mesaj emoționant compatrioților, îndemnându-i să nu permită predarea țării intereselor străine, Rusia plănuind să folosească Republica Moldova ca instrument împotriva Ucrainei și ca platformă pentru atacuri hibride asupra UE.

„Mi-ați oferit responsabilitatea să fiu garantul suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Azi, cu toată seriozitatea, vă spun că suveranitatea, independența, integritatea și viitorul nostru european sunt în pericol. Kremlinul aruncă cu sute de milioane de euro pentru a cumpăra sute de mii de voturi pe ambele maluri ale Nistrului, dar și în afara țării. Oamenii sunt intoxicați zilnic cu zeci de minciuni. Sute de persoane sunt plătite pentru ca să provoace dezordini, violență și să sperie lumea. Mă adresez tuturor cetățenilor: să nu admitem predarea țării intereselor străine. Interesul nostru național este pacea. Este libertatea. Este dezvoltarea economică. Este continuarea luptei împotriva corupției. Este integrarea europeană. Este dezvoltarea localităților și a țării”, a spus Maia Sandu.

Președinta a făcut un apel la mobilizare la vot pentru a demonstra Kremlinului că Moldova nu este de vânzare. „Kremlinul crede că noi toți suntem de vânzare. Că suntem prea mici să rezistăm. Că nu suntem o țară, ci un teritoriu. Dar Moldova e casa noastră. Și casa noastră nu e de vânzare. Casa noastră se ține pe oamenii noștri demni – voi sunteți zidul pe care se ține pacea și viitorul copiilor noștri. Înaintașii noștri au plătit uneori cu viața pentru a apăra Moldova. Astăzi, noi trebuie să o apărăm prin votul cinstit, cu mintea limpede. Eu am datoria să protejez Moldova și pacea. Dar fără voi nu voi reuși. Puterea mea stă în voi. Pericolul este mare, însă puterea noastră trebuie să fie și mai mare”, a transmis Maia Sandu.

De văzut duminică în ce măsură discursurile sale, dezvăluirile presei și acțiunile autorităților de la Chișinău vor avea mai mult impact decât propaganda rusă și planurile de destabilizare a Republicii Moldova. Scrutinul va ține cu sufletul la gură nu doar românii, ci Europa întreagă, tot mai îngrijorată de tendințele expansioniste și destabilizatoare ale Rusiei.


UPDATE: Oligarhul pro-rus Ilan Șor își dezvăluie planul de a obține puterea în Moldova: alegeri anticipate și o justiție prietenă

Oligarhul Ilan Șor a fost înregistrat în timp ce prezenta un plan prin care să poată declanșa alegeri anticipate în Republica Moldova, iar înregistrarea cu îndemnurile către susținători a fost obținută de publicația Deschisde.md de la surse din cadrul blocului „Pobeda”, un nucleu provenit din Partidul Șor, partid interzis prin lege în Moldova.

„În această campanie, va trebui să șmecherim, astfel încât, în decurs de 3-4 luni, să obținem declanșarea alegerilor parlamentare anticipate, dar cu alți judecători și procurori, cu o Comisie Electorală Centrală corectă și să participăm la procese asupra cărora vom putea influența”, le transmite Șor susținătorilor.

În înregistrarea audio, el subliniază că nu acest rezultat al alegerilor de duminică este important, ci ceea ce pot obține. „Stimați colegi, vă rog pe toți să vă mobilizați. Astăzi avem nevoie de rezultatul de care avem nevoie. Rezultatul nostru principal va fi peste trei luni, când vom merge în alegeri anticipate. Și noi vom merge în alegeri anticipate. Asta vă garantez”, afirmă Șor. „Vă rog foarte mult să depuneți efort și să faceți tot ce vă stă în puteri pentru ca să-mi dați posibilitatea să obțin declanșarea alegerilor anticipate peste 3-6 luni. Eu știu cum să fac asta și eu vă garantez asta”, a conchis el.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!