Americanii au votat, marţi, în alegerile intermediare pentru Congresul Statelor Unite, în cadrul acestui scrutin hotărându-se majorităţile din Camera Reprezentanţilor şi Senat pentru următorii doi ani care au mai rămas din mandatul preşedintelui Joe Biden.

Votul era finalizat, miercuri dimineață, pe tot cuprinsul ţării, iar la ora publicării acestei știri, numărătoarea era, încă, în toi. Au apărut, totuși, rezultate parţiale în mai multe state.

În acest scrutin, în joc sunt toate cele 435 de mandate de la Cameră şi 35 din cele 100 de la Senat.

Miercuri dimineață, se înregistra un avantaj pentru republicani la Cameră şi o cursă foarte strânsă la Senat. Situația oscilează, însă.

Potrivit Digi24.ro, miercuri în jurul prânzului, cifrele actualizate arătau că, pentru Senat, cele două tabere erau la egalitate, atât democrații cât și republicanii având fiecare câte 48 de mandate. Pentru Camera Reprezentanților, cursa este la fel de strânsă, 178 pentru democrați față de 198 pentru republicani, arată sursa citată.

HotNews.ro notează că în Camera Reprezentanților, republicanii au rămas favoriți pentru a obține o majoritate care le-ar permite să blocheze agenda legislativă a lui Biden. La începutul zilei de miercuri, partidul preluase deja șase locuri deținute anterior de democrați în Camera Reprezentanților, cu unul mai mult decât minimumul de care au nevoie pentru a prelua conducerea Camerei.

Totuși, analiștii spun că aşteptările Partidului Republican, dat în sondaje drept câştigător detaşat, nu s-au concretizat. Digi24 mai arată că fostul președinte al SUA Donald Trump, care a fost locomotiva electorală a republicanilor, nu a reuşit să mobilizeze electoratul de dreapta aşa cum se aştepta. În plus, dorinţa sa de a candida din nou pentru Casa Albă este încurcată de apariţia noului star al Republicanilor, Ron DeSantis, guvernatorul din Florida, denumit deja exponent al trumpismului "fără Trump".

„De cealaltă parte, Partidul Democrat a reuşit să recupereze teren, după ce fostul preşedinte Barack Obama s-a implicat foarte activ în campanie”, scrie Digi24.ro.

Totuși, va mai dura până când se va ști exact care partid va câștiga controlul Camerei și Senatului. 

„Până acum, alegerile parțiale au fost pline de surprize, notează The Guardian. Democrații au dat dovadă de o forță surprinzătoare în cursele-cheie, sfidând ceea ce se aștepta în general să fie o victorie republicană, pe fondul inflației ridicate și al nivelului scăzut de aprobare a lui Joe Biden”, mai arată HotNews.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!