Alegerile pentru desemnarea unui nou primar al comunei Drăgăneşti, organizate după ce edilul ales vara trecută, Gheorghe Bogdan, a fost ales deputat, s-au încheiat după ce la scrutin au participat aproape 72% dintre cei 2.375 de localnici cu drept de vot.

După prima numărătoare parţială, favorit se profilează detaşat candidatul USL, Adrian Ovidiu Banda (foto), creditat cu 70% din totalul voturilor exprimate.

"Procesul electoral s-a desfăşurat pe parcursul întregii zile fără niciun fel de incident, încheindu-se la toate cele zece secţii de votare din comună la ora 21, când - potrivit raportărilor făcute de preşedinţii birourilor secţiilor de votare - la urne se prezentaseră 71,9% dintre cetăţenii înscrişi pe lista electorală permanentă", a declarat pentru BIHOREANUL preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie, Vera Chereleu.

Funcţia de primar al comunei Drăgăneşti, vacantată prin alegerea la 9 decembrie a fostului edil Gheorghe Bogdan, aflat atunci la începutul celui de-al cincilea mandat, ca deputat în numele USL, a fost disputată duminică de patru candidaţi: Adrian Ovidiu Banda (USL-PSD), până acum viceprimar, Ionuţ Oraş (PDL), Călin Nicoruţă (PPDD) şi Claudiu Rafael Popa (independent).

Potrivit preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie al comunei Drăgăneşti, după numărarea voturilor înregistrate la una dintre cele zece secţii de votare care au funcţionat duminică în această circumscripţie, favoritul scrutinului se profilează candidatul USL.

"Până în prezent, am primit rezultatele dintr-o primă secţie de votare, unde şi-au exercitat drepturile electorale 80 dintre cele 107 persoane înscrise pe lista permanentă. Conform procesului-verbal de numărare a voturilor, candidatul USL a primit 56 de voturi (70% din totalul celor valabil exprimate), candidatul PPDD a primit 12 voturi (15%), iar cel al PDL şi candidatul independent au primit fiecare câte 6 voturi (7,5%)", a declarat preşedintele BEC.

Conform acesteia, numărătoarea voturilor se va încheia în jurul orei 23.