A fost alertă cu bombă la bordul unui avion civil care a zburat, sâmbătă, deasupra României. Astfel, avioanele de luptă ale Forțelor Aeriene Române au interceptat și escortat în Ungaria aeronava, într-o misiune de Poliție Aeriană.

„Aeronave ale Forțelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au executat sâmbătă, 12 noiembrie, o misiune de poliție aeriană în spațiul aerian național pentru a intercepta și escorta o aeronavă civilă care opera zborul pe ruta Poznan-Tel Aviv, urmare a informării organelor de trafic aerian civile despre o alertă cu bombă la bordul aeronavei.

Aeronavele românești au decolat la ora locală 16:28 și, după interceptare, au escortat aeronava civilă, în conformitate cu legislația și procedurile în vigoare, inclusiv pe o porțiune din spațiul aerian ungar, până a fost preluată de aeronave ale FA ungare”, se arată într-un comunicat semnat de Biroul Informare și Relații Publice Statul Major al Forțelor Aeriene.

Misiunea „s-a executat în condiții de maximă siguranță”, fiind ordonată de Centrul NATO de Operații Aeriene (CAOC) Torrejon și coordonată la nivel național de Centrul de Raportare și Control din Comandamentul Componentei Aeriene, în coordonare cu organele de trafic aerian civile, mai arată sursa citată. 

Libertatea.ro scrie că aeronava civilă aparținea operatorului Ryanair și a fost forțată să aterizeze în Ungaria, pe aeroportul din Debrețin, dirijată de controlorii de trafic maghiari.

Potrivit Digi24.ro, la bordul aeronavei se aflau 148 de pasageri. La Debrețin, avionul a fost supus unor verificări amănunțite, autoritățile constatând că nu a fost nicio bombă la bord. Ulterior, pasagerii au ajuns în siguranță la destinație în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!