Alertă meteo în România: Un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de fulger în Caraș-Severin. Ploile torențiale și grindina au provocat pagube importante în mai multe localități din ţară, inclusiv în Baia Mare, unde s-a surpat un pod. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că vremea rea continuă până pe 26 mai, cu coduri galben și portocaliu de furtuni, grindină și răcire accentuată în sudul, centrul și estul țării.
A fost prăpăd
Pagubele importante au fost provocate de un front atmosferic care a pătruns vineri în România, generând o instabilitate severă, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice violente, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
În județul Suceava, o localitate a fost măturată de puhoaie, în timp ce în Tulcea a fost emis chiar și un cod roșu de furtuni. Grindina și ploile torențiale au afectat și județele Călărași, Iași și Vaslui.
Grindina a făcut prăpăd şi în judeţul Galaţi, unde a fost cod portocaliu de furtună.
În județul Caraș-Severin, doi tineri au fost loviți de fulger vineri seară, în localitatea Turnu Ruieni. Unul dintre ei, în vârstă de 26 de ani, și-a pierdut viața pe loc, iar celălalt a fost grav rănit și internat în spital.
În Baia Mare, județul Maramureș, un pod peste râul Săsar s-a surpat sâmbătă dimineață, blocând complet traficul rutier. Autoritățile locale au convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că vremea severă nu s-a încheiat. Pentru perioada 24 mai – 26 mai, ora 20, ANM a emis noi avertizări de ploi abundente și răcire accentuată în regiunile din sudul, centrul și estul României.
Conform ANM, cantitățile de precipitații vor fi local între 20 și 30 l/mp și pe arii restrânse 50-70 l/mp. Temperaturile maxime vor scădea semnificativ, încadrându-se în general între 12 și 20 de grade Celsius.
Cod galben și cod portocaliu
O avertizare cod galben este valabilă până pe 25 mai, ora 12, și vizează Muntenia, Moldova, Dobrogea, Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali. Meteorologii avertizează asupra unor fenomene de instabilitate atmosferică accentuată: averse torențiale, grindină, descărcări electrice și intensificări ale vântului cu rafale de până la 60 km/h.
Un alt cod, portocaliu, este emis până pe 25 mai, ora 10, și vizează județele Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău. În aceste zone se vor înregistra averse importante cantitativ (30-40 l/mp, izolat peste 50 l/mp), vijelii puternice (rafale de până la 70 km/h) și grindină.
Mobilizare națională
Ca urmare a avertizărilor meteorologice, prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu a dispus activarea grupelor operative la nivelul tuturor inspectoratelor pentru situații de urgență. Comanda Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) este în stare de alertă, iar situația este monitorizată permanent de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și IGSU.
Pentru consolidarea capacității de intervenție, autoritățile au mobilizat resurse suplimentare către județele Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați. Au fost dispuse măsuri suplimentare precum monitorizarea constantă a situației, menținerea în operativitate a echipamentelor de intervenție, instituirea permanenței la autoritățile locale și emiterea mesajelor RO-ALERT.
Autoritățile recomandă populației să rămână vigilentă și să respecte recomandările transmise pentru siguranța proprie.