La reuniunea de vineri, consilierii judeţeni au fost de acord în unanimitate cu modificarea organigramelor de funcţionare atât ale aparatului propriu al Consiliului Judeţean, cât şi cu cea a schemelor de personal ale instituţiilor aflate în subordinea şi finanţarea CJ, ca urmare a obligativităţii de reducere a numărului de angajaţi din instituţiile administraţiei de stat, conform Ordonanţei de Guvern 63 din 30 iunie 2010.

Aleşii bihorenilor au votat restructurarea aparatului propriu al Consiliului prin desfiinţarea a 22 de posturi (dintr-un total de 204), din care 18 de funcţionari publici şi 4 pentru personal contractual, precum şi prin transformarea unora din funcţiile rămase în organigrama CJ astfel încât ele să fie remunerate pe trepte de salarizare inferioare celor din prezent.

De asemenea, la Direcţia de Dezvoltare şi Implementare a Proiectelor vor fi reduse 7 posturi, toate vacante, din care unul de şef serviciu. Acelaşi lucru se va întâmpla, în urma hotărârii adoptate de consilieri, şi la Biblioteca Judeţeană, unde vor fi desfiinţate 17 posturi vacante, din care 13 de bibliotecari şi 4 de personal administrativ, operaţiune care, potrivit calculelor direcţiunii instituţiei, va asigura în acest an economii de 179.000 lei.

La Muzeul Ţării Crişurilor vor fi desfiinţate 5 posturi vacante, în plus urmând să fie restructurate secţiile de muzee memoriale şi de grupuri sociale şi istoria minorităţilor, ceea ce va aduce economii de 52.196 lei pentru anul în curs.

Teatrul Arcadia, pentru Copii şi Tineret, va avea cu 3 posturi mai puţin, din care unul de actor-mânuitor, unul de plasator şi unul de referent organizare spectacole, economia raportată de conducerea instituţiei fiind de 2.709 lei lunar.

Totodată, consilierii au decis subţierea organigramei şi la Direcţia Judeţeană de Evidenţa Populaţiei, unde vor fi desfiinţate 10 posturi vacante, iar o funcţie de şef birou va fi desfiinţată prin transformarea acestuia în compartiment, economia calculată fiind de 80.670 lei pe an.

Cea mai consistentă reducere de personal va fi la Direcţia de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului, unde din 1.660 de posturi vor fi reduse 94,5 posturi (unul cu jumătate de normă), majoritatea acestora făcându-se, potrivit directorului Szarka Arpad, prin pensionarea angajaţilor care îndeplinesc limita legală de vârstă, dar şi prin desfiinţarea unor posturi administrative şi chiar a trei posturi de medic din cadrul Serviciului de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

De asemenea, DASPC va fi restructurat şi prin reorganizarea celor 14 centre de plasament de tip familial pentru copiii cu dizabilităţi, aflate în Oradea, în doar 4 centre, precum şi prin reducerea de la 3 la unul singur a centrelor de plasament din Tinca, şi de la 2 la unul a centrelor din Bratca. Modificările în organigrama DASPC sunt, însă, mult mai profunde, deoarece pe lângă comasarea unor centre s-a trecut şi la diferenţierea acestora pe tipuri de beneficiari în funcţie de gravitatea afecţiunilor de care suferă aceştia.