După "lupte seculare care au durat mii de ani", adică intense eforturi de negociere între partidele reprezentate în Consiliul Judeţean Bihor, începute cu trei ani în urmă şi finalizate săptămâna trecută, aleşii bihorenilor au trecut la reformarea instituţiei prin care sunt conduse treburile judeţului. Concret, la propunerea preşedintelui CJ, Cornel Popa, consilierii judeţeni au votat marţi modificarea organigramei şi înfiinţarea unei Direcţii al cărei rol va fi exclusiv redactarea şi aplicarea proiectelor cu fonduri europene.

Modificarea organigramei CJ s-a făcut prin comasarea a diferite compartimente din cele două Direcţii, Tehnică şi Economică, în servicii de specialitate, şi tot în cadrul CJ a fost înfiinţată o a treia Direcţie, de Dezvoltare Regională, Programe şi Proiecte cu Finanţare Externă, care va fi formată, la rându-i, din trei servicii: de Dezvoltare Durabilă şi Planificare, de Elaborare a Proiectelor şi, în fine, de Monitorizare şi Implementare a Proiectelor.

Noua Direcţie va avea 25 de posturi, din care 7 vor fi ocupate prin transferarea unor specialişti din structurile actuale, iar ceilalţi prin concursuri. Acestea urmează să fie organizate imediat ce îşi va da avizul în consecinţă Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Până în prezent, doar Primăria Oradea a fost singura autoritate a administraţiei locale din judeţul Bihor care a avut o structură anume însărcinată să elaboreze şi urmărească atragerea de fonduri europene pentru proiecte de dezvoltare locală, şi anume Direcţia de Management a Proiectelor cu Finanţare Internaţională, condusă întâi de Marcel Boloş, între 2008-2012, iar de atunci de către Marius Moş. În ceea ce priveşte CJ, această instituţie a avut doar o direcţie, externalizată, care s-a ocupat cu proiecte transfrontaliere, adică făcute obligatoriu "în pereche" cu autorităţi şi instituţii din judeţul ungar Hajdu Bihar.

Tot marţi, aleşii bihorenilor au actualizat organigramele, statele de funcţii şi regulamentele de organizare şi funcţionare ale unora dintre serviciile publice subordonate CJ, precum Spitalul de Psihiatrie Nucet, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, Camera Agricolă, Monitorul Oficial, Şcoala de Arte Francis Hubic, Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti, revistele Familia şi Varad, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Direcţia Social-Comunitară, centrele medico-sociale din Popeşti şi Nucet şi societatea Pază şi Protecţie.