Consiliul Local se reuneşte luni de la ora 14 în şedinţă ordinară pentru a dezbate 75 de puncte trecute pe ordinea de zi. Retras deja de trei ori din dezbatere datorită unor completări solicitate de consilieri, proiectul de regulament privind rezervarea locurilor de parcare la domiciliu va fi în sfârşit discutat.

Săptămâna trecută o comisie formată din consilieri locali de la toate partidele reprezentate în Consiliu a discutat ore în şir pe marginea proiectului de regulament, iar forma finală va fi supusă dezbaterilor din plen.

Conform proiectului orădenii îşi vor putea rezerva contra cost locul de parcare pentru perioada cuprinsă între orele 16 - 07, de luni până vineri, respectiv de sâmbăta de la ora 7 până luni dimineaţă la aceeaşi oră. Fiecare proprietar de apartament din imobil va avea dreptul la un loc de parcare, iar în cazul în care mai mulţi vor revendica acelaşi amplasament el va fi scos la licitaţie.

Licitaţia va fi organizată de o comisie formată din reprezentanţi ai municipalităţii şi ai asociaţiei de proprietari, şi va avea ca preţ de pornire suma de 80 lei. Saltul la licitaţie va fi de 10 lei.

Pe ordinea de zi a şedinţei de luni se mai numără acordarea de facilităţi fiscale la plata impozitelor pe clădiri şi terenuri pentru firmele care au făcut investiţii mari, cum ar fi Pelican Impex, Trans World Trading, Power Trade, Plastor, Sticom, Selina Invest şi altele.

Cu ocazia întâlnirii, aleşii orădenilor vor mai discuta şi raportul privind starea economică şi socială a municipiului pe anul 2009, precum şi câteva studii de fezabilitate privind realizarea unei bretele de acces din şoseaua de centură spre zona central, cu construirea unui pod peste Peţa, plus modernizarea străzii Principatelor Unite, pentru a oferi o alernativă la strada Tudor Vladimirescu orădenilor care doresc să ajungă din centru în cartierul Ioşia.