Muncitorii firmei Selina lucrează de zor la extinderea reţelelor de apă şi canalizare pe 16 străzi orădene. Lucrările fac parte din programul de extindere a reţelelor de apă, canalizare menajeră şi canalizare pluvială care a fost demarat în anul 2006 şi cuprinde nu mai puţin de 113 străzi din municipiu.

Pentru că Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor a rămas cu plata lucrărilor la nivelul lunii februarie 2009, acumulând restanţe de 8,5 milioane lei, investiţiile se derulează în prezent din cele 12 milioane de euro împrumutate de CAO de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

"Conform contractului încheiat cu firma Selina, lucrările finanţate din banii CAO vor trebui finalizate până la 20 iulie, dată după care constructorului i se vor aplica penalităţi de 0,1% pe zi", a declarat Ovidiu Gavra, directorul CAO, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Din cele 16 artere aflate în lucru, în prezent sunt în fază de finalizare lucrările pe străzile Lotrului, Prunilor, respectiv Piscului, şi se lucrează pe străzile Eremia Grigorescu, Coriolan Pop, Nicolae Firu, Balogh Istvan, Belşugului, Ciobanilor, Coralilor, Aurora, Carol Davila, Rădăuţilor, Dâmbului, Nicolae Beldiceanu şi Toamnei.