Alți trei baschetbaliști de la clubul CSM Oradea au fost convocați la lotul național. De această dată este vorba despre tinerii Bogdan Creț, Vlad Marinău și Luca Năstruț, care au fost selecționați în echipa națională U18 a României, care va participa în vara acestui an la FIBA U18 European Challenger.

Este vorba despre competiția programată în perioada 1 - 8 august la Levice, în Slovacia, unde tinerii tricolori se vor duela în faza grupelor cu Ucraina, Slovacia și Elveția. Apoi vor evolua și în jocurile de clasament.

În cealaltă grupă a turneului vor evolua Bulgaria, Ungaria și Irlanda.

Dintre cei trei jucători orădeni convocați, doi, respectiv Vlad Marinău și Luca Năstruţ au fost selecționați în această vară și la lotul național U20 

Bogdan Creț este un jucător născut în anul 2004, iar Vlad Marinău și Luca Năstruț sunt născuți în anul 2003.

Reunirea lotului național U18 este programată pentru data de 22 iulie, la sediul Federației Române de Baschet. După reunire, sportivii vor efectua vizita medicală la București, iar apoi se vor deplasa spre Târgoviște, unde vor susține un cantonament, în perioada 23-31 iulie.