De parcă nu era de ajuns aglomerația din oraș, municipalitatea orădeană va institui în perioada următoare noi restricții de circulație în zona centrală. 

Cale de acces prin șanțul Cetății

Strada Griviței va rămâne închisă timp de o lună pe tronsonul dinspre clădirea Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor.

„La solicitarea constructorului Dumexim, în perioada 9 august – 8 septembrie, se vor institui restricții de circulație pe strada Griviței și Calea Clujului pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a drumului de legătură dintre cele două străzi menționate”, a transmis Primăria în urma ședinței Comisiei tehnice pentru probleme de circulație de miercuri (foto jos).

Viceprimarul Marcel Dragoș a explicat pentru BIHOREANUL că măsura este necesară pentru amenajarea unei căi de legătură prin șanțul Cetății între străzile Griviței și Calea Clujului.

„În zona afectată de avaria de marți, unde au fost scările care coborau din strada Griviței, se va amenaja un sens giratoriu. Pe aici mașinile vor putea coborî pe viitor în șanțul Cetății pentru a ajunge pe lângă parcare subterană de lângă catedrala ortodoxă în strada Clujului”, a spus Dragoș.

Potrivit viceprimarului, lucrările din strada Griviței vor trebui finalizate până la sfârșitul primei săptămâni din septembrie. În schimb, constructorii vor continua amenajarea căii de rulare din șanțul Cetății până la sfârșitul anului.

„Ar fi fost bine să fie gata”

Chestionat de BIHOREANUL, viceprimarul a recunoscut că această lucrare ar fi fost mult mai necesară înainte de închiderea circulației pentru amenajarea pasajelor din Piața Gojdu. Ea ar fi putut fi folosită de șoferi ca o străpungere între străzile Clujului și Griviței, diminuând chinul actual al șoferilor.

„Sigur, acest tronson de stradă ar fi fost bine să fie gata mai repede dar, dată fiind valoarea lui, nu poate fi realizat prin încredințare directă pe contractul de lucrări de întreținere de străzi. A durat întocmirea proiectului și, după aceea, licitația pentru desemnarea unui executant”, a arătat Dragoș.

Trafic auto închis!

Tot în centrul orașului, municipalitatea va închide traficul auto pe ambele sensuri de mers pe lângă clădirea Colegiului Național Emanuil Gojdu (foto jos).

Restricțiile se vor aplica vineri și sâmbătă noaptea, între orele 20 – 05, pe tronsonul străzii Independenței delimitat de intersecțiile cu strada Spiru Haret și Aleea Emanuil Gojdu.

„Lucrările se vor desfășura pe o arteră intens circulată, de aceea vor avea loc doar în weekend și doar pe timpul nopții. În acea zonă vor trebui făcute două subtraversări pentru rețelele de curent și reabilitarea a două surpări ale carosabilului”, a explicat viceprimarul.

Pe durata lucrărilor, șoferii care vin de pe podul Dacia nu vor mai putea vira sub nicio formă la dreapta spre centrul orașului. Aceștia vor fi nevoiți să întoarcă în sensul giratoriu sau să facă la stânga către Calea Clujului.

Parcul 1 Decembrie, Piața Unirii, Piața Ferdinand...

Restricțiile care vor fi instituite luna aceasta în zona centrală vor mai cuprinde limitarea la o bandă pe sens a circulației din zona în care strada Vasile Alecsandri se intersectează cu Parcul 1 Decembrie (foto jos).

Lucrările sunt programate să se desfășoare în perioada 16 – 23 august.

„Acolo urmează să se înlocuiască o porțiune din conducta magistrală în cadrul celei de a treia etape de reabilitare a rețelelor de termoficare”, a explicat Marcel Dragoș.

Ulterior, în perioada 19 – 20 august, restricțiile se vor muta în celălalt capăt al străzii Alecsandri.

„Circulația prin Piața Unirii urmează să fie sistată în weekendul 19 – 20 august. În această perioadă vor veni la Oradea pietrarii italieni care au pavat zona să înlocuiască unele bucăți de piatră cubică afectate de trafic”, a explicat viceprimarul.

Pe de altă parte, pentru seara zilei de 20 august, Comisia de circulație a aprobat închiderea traficului auto prin Piața Ferdinand și pe străzile adiacente între orele 20:30 – 23:30. Filarmonica de Stat Oradea urmează să desfășoare aici un concert simfonic.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!