Oradea va avea un nou drum de legătură cu comuna Nojorid prin cartierul Grigorescu. Noua cale de rutieră se doreşte o alternativă la circulaţia pe Calea Aradului, unde la ore de vârf se formează cozi care se întind pe sute de metri.

Consiliul Local a aprobat luni, cu unanimitate de voturi, indicatorii tehnico-economici ai investiţiei. Potrivit hotărârii, drumul, lung de 8,4 kilometri, va fi realizat de Zona Metropolitană Oradea în termen de 21 de luni, din care trei luni vor dura lucrările de proiectare, iar 18 luni au fost rezervate pentru execuţia efectivă.

Investiţia este estimată la 8,6 milioane euro şi ar urma să fie finanţată din fonduri europene.

"Primăria Oradea şi Primăria Nojorid vor trebui să găsească anul viitor o sursă de finanţare a lucrărilor. Există linii de finanţare pentru drumurile de legătură între reşedinţele de judeţ şi zonele metropolitane. Aceste fonduri vor putea fi atrase începând de anul viitor pentru perioada 2021 – 2027", a declarat primarul Ilie Bolojan, luni, în cadrul unei conferinţe de presă care a precedat şedinţa de Consiliu Local.

Noul drum  va porni din cartierul Grigorescu, în zona pasajului suprateran peste şoseaua de centură iar, după cum BIHOREANUL a mai scris,  în zona aeroportului se va ramifica pentru a deschide un braţ de legătură cu DN 79 între Nojorid şi Oradea, unul către centrul comunei vecine şi unul către satul Apateu.

Noua şosea, cu o bandă pe sens, este menită să întărească legătura reşedinţei de judeţ cu comune învecinate după modelul noilor drumul de legătură cu Sântandrei, prin cartierul Ioşia şi Fughiu prin cartierul Podgoria.