Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura Bihor au anunţat că în ultimele 24 de ore au fost confirmate 44 noi infectări cu SARS-CoV-2.

Continuă îmbolnăvirile

Conform unui comunicat, bilanţul îmbolnăvirilor de la începutul pandemiei și până duminică dimineaţă a ajuns la 28.139 de cazuri.

Cele 44 de noi infectări depistate vin după efectuarea a 381 teste, ceea ce înseamnă că 11,54% din total au avut rezultate pozitive.

Din testele care au confirmat infectări, 29 au fost de tip RT-PCR, iar 15 antigen.

Până în prezent, de la începutul pandemiei s-au vindecat 25.467 persoane infectate, în ultima zi fiind înregistrate 60 de vindecări.

Aglomeraţie la ATI

Potrivit surselor BIHOREANULUI, cele 44 de cazuri noi provin din Oradea, Aleşd, Batăr, Bratca, Borş Buduslău, Dobreşti, Marghita, Rieni, Salonta, Sâniob, Sântandrei, Suplacu de Barcău, Ştei, Sălacea, Tarcea, Tileagd şi Valea lui Mihai.

Pe de altă parte, numărul deceselor Covid a urcat la 1.238 de persoane, după ce în ultimele 24 de ore au încetat din viaţă încă 3 pacienţi infectaţi.

Amenzi de 14.500 lei

În ce priveşte campania de vaccinare anti-Covid, în Bihor au fost administrate sâmbătă 1.918  doze de ser pentru tot atâtea persoane. Până acum au primit ambele doze 52.021 persoane.

De la începutul campaniei de vaccinare şi până în prezent în judeţ au fost administrate 135.047 doze de ser dintr-un total de 143.318 primite până acum.

Pe de altă parte, autorităţile au continuat controalele pentru evitarea răspândirii virusului şi în cursul zilei precedente.

Poliţiştii şi jandarmii au verificat 1.564 persoane carantinate şi 903 persoane aflate în izolare la domiciliu.

La fel s-au făcut verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală la 98 de societăţi comerciale şi în 80 de mijloace de transport în comun.

În total, oamenii legii au aplicat 64 de avertismente şi 29 amenzi în valoare totală de 14.500 lei. 

În structurile ATI Covid din Oradea erau internate duminică dimineaţă 65 persoane, ceea ce înseamnă că mai erau libere doar patru paturi 69 existente pentru adulţi.

Incidenţă în scădere

În Bihor erau înregistrate la începutul zilei de sâmbătă 1.434 cazuri Covid active, cu 19 mai puţine decât în ziua precedentă.

Incidenţa îmbolnăvirilor era în scădere faţă de zilele precedente dar un număr de nouă localităţi înregistrau în continuare o incidenţă de peste 3,5 cazuri la mia de locuitori.

Cea mai mare incidenţă continuă să se înregistreze în Şinteu (9,3), Sântandrei (5,73), Toboliu (5,09), Sânnicolau Român (5,01), Cetariu (4,63), Spinuş (4,16), Oradea (3,87), Gepiu (3,71) şi Rieni (3,53%).

În aceste localităţi sunt valabile restricţii speciale de weekend, activitatea cu publicul a comercianţilor şi prestatorilor, cu unele excepţii, fiind limitată până la ora 18.00, iar circulaţia persoanelor restricţionată, tot cu excepţii întemeiate (pentru vaccinare sau acces la servicii medicale), după ora 20.00.

Vezi situaţia pe oraşe şi comune:

875 de cazuri în Oradea

În Oradea, unde sunt 875 cazuri Covid active, incidenţa este pentru a treia  zi consecutiv în coborâre sub patru cazuri la mia de locuitori, duminică dimineaţă aceasta fiind de 3,87. Totuşi, rămân în vigoare restricţiile stabilite pentru zilele de sâmbătă şi duminică mai sus amintite.

De menţionat că în alte 5 unităţi administrativ-teritoriale incidenţa îmbolnăvirilor depăşeşte nivelul de 3 cazuri la mia de locuitori: Săcueni (3,49), Sâniob (3,41), Nojorid (3,28), Brusturi (3,14) şi Cociuba Mare (3,08).