Bilanţul cazurilor Covid identificate în judeţul Bihor de la începutul crizei sanitare a crescut joi dimineaţă cu încă 7 persoane, de la 518, câte erau înregistrate în ziua precedentă, la 525, au informat sursele BIHOREANULUI.

Alte 8 persoane au fost declarate vindecate şi externate în ultimele 24 de ore din Spitalul Municipal Oradea, astfel că numărul total al cazurilor rezolvate a crescut de la 425 la 433. Procentajul vindecărilor în Oradea este, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, de 83,59%.

Numărul persoanelor decedate a rămas la 19, cumulat de la începutul crizei, cu menţiunea că un deces a fost raportat greşit pentru judeţul Bihor.

Joi dimineaţă, în Spitalul Municipal din Oradea mai erau internaţi 119 pacienţi, iar în centrele de carantină rămase funcţionale erau înregistrate cu 17 persoane mai puţin decât miercuri, numărul total fiind în prezent de 200 de persoane.

Potrivit unui comunicat semnat de prefectul Dumitru Ţiplea şi transmis prin intermediul DSP Bihor, în ultimele 24 de ore 343 de poliţişti bihoreni şi agenţi ai Poliţiei Locale au verificat dacă 779 de persoane obligate să stea în izolare la domiciliu respectă această măsură pentru a evita răspândirea bolii.

UPDATE:

Potrivit unui anunţ făcut la ora 13 de Grupul de Comunicare Strategică, numărul bihorenilor infectaţi cu COVID-19 este de 527, ceea ce înseamnă că, faţă de situaţia raportată în cursul dimineţii de sursele ziarului, încă doi bihoreni au fost diagnosticaţi cu COVID-19.

Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate în total 17.585 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID - 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.581 au fost declarate vindecate şi externate.

"De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 198 de noi cazuri de îmbolnăvire", arată GCS.

Totodată, până acum, 1151 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.