Un membru al clanului ţigănesc Neguş a ajuns, vineri, în Arestul Poliţiei, ca suspect în dosarul răfuielii mafiote de la Lotus Center petrecută în primăvara acestui an şi soldată cu rănirea gravă a unei persoane.

Aşa cum BIHOREANUL scria la vremea respectivă, pe 15 mai, ziua în amiaza mare, mai multe persoane cu cagule trase pe faţă l-au atacat cu spray-uri lacrimogene şi bâte de baseball pe interlopul Marius Lazăr, alias Ciobanu', apropiat al patronului Laguna Guard, Aurel Gavriş, care a ajuns în comă la spital şi a a avut nevoie până în prezent de peste 80 de zile de îngrijiri medicale.

Autorii au fost identificaţi, pe rând, de anchetatori. Primul pus sub învinuire a fost Cristian Corodi, şoferul maşinii cu care bătăuşii au fugit de la locul incidentului. Apoi, procurorii au găsit şi bâtele suspectate ca fiind folosite la atac, iar pe una dintre acestea s-au descoperit urme de sânge şi amprente. Mostrele prelevate de pe armă au fost trimise imediat la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice din Bucureşti, pentru o analiză ADN, iar rezultatul, primit în această săptămână, l-a indicat pe Balogh Remus ca fiind cel care l-a lovit în cap pe Lazăr.

Balogh, alias Nano junior, văr cu liderul clanului Neguş, Romulus Markovici, a şi fost chemat, vineri, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi a fost pus sub învinuire pentru tentativă de omor.

După audieri, Balogh a fost reţinut şi prezentat în aceeaşi după-amiază în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă iar în finalul dezbaterilor, vineri seară, interlopul a primit mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.

Încheierea de arestare nu este, însă, definitivă. Ea poate fi atacată, prin contestaţie la Curtea de Apel Oradea, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Citiţi despre răfuiala mafiotă de la Lotus Center în articolul: L-au tocat pe Ciobanu'! Membrii clanului Neguş au dosar penal pentru tentativă de omor