Până nu demult, Vasile Coroiu, fondatorul Drumuri Orăşeneşti, şi Octavian Bara, proprietarul Auto Bara, erau prieteni apropiaţi. Amândoi au absolvit Politehnica din Timişoara şi ambii au înfiinţat firme de top în Oradea.

"Când Auto Bara s-a mutat de pe amplasamentul vechiului Service Dacia i-am ajutat cu utilaje. «Să trăiţi, domnule director!», îmi spunea atunci şeful de service. Acuma mă înjură ca ultimul birjar", se plânge Coroiu. Pricina? O maşină ce i-a fost livrată cu o defecţiune pe care, spune el, angajaţii de la service nu ştiu s-o remedieze.

Gipan cu baiuri

Cu câţiva ani în urmă, Vasile Coroiu s-a pensionat şi a vândut firma Drumuri Orăşeneşti, dar şi-a făcut o alta, mai mică. "Umblu mult, aşa că am cumpărat de la Auto Bara un Nissan XTrail", povesteşte el. Maşina a plătit-o în aprilie 2016, dar i-a fost livrată după o lună. "Mi s-a spus că avea o problemă la computerul de bord. Primii 500 km au fost un chin. Nu puteam accelera nicicum peste 100 km/h, nu ducea motorul...".

Ulterior, a fost înlocuit atât ECM-ul, cât şi sonda Lambda, care reglează amestecul aer-carburant, dar degeaba. "Filtrul de particule se îmbâcsea des", spune Coroiu, motiv pentru care a dus-o de mai multe ori în service, unde filtrul a fost regenerat. "La un moment dat, mi s-a spus că nu ştiu să şofez, că subturez motorul, şi mi s-a cerut să folosesc mai rar treptele de viteză 5 şi 6. Mă întreb de ce constructorul nu i-a făcut doar 4 trepte", zice inginerul, ironic. 

Anul acesta, în iulie, un specialist Nissan România a reprogramat computerul şi, împreună cu acesta şi cu directorul executiv al Auto Bara, Marius Mihuţi, Coroiu a făcut un test urban şi extraurban de 80 km, fără probleme. "La sfârşit i-am întrebat dacă prin modul de a şofa eu sunt cauza producerii fenomenului. Verbal au recunoscut că nici vorbă".

Au umblat la efecte

Coroiu afirmă că maşina a funcţionat normal doar cu intermitenţe. "De la 18.700 km la 25.600 km nu au mai fost probleme, apoi au reapărut. Pe bord se aprinde semnalarea Stop Auto System Default, iar motorul pierde din putere. La începutul lunii octombrie am mers în Germania cu o viteză medie de abia 60 km/h. N-am putut depăşi nici TIR-uri". La întoarcere maşina "şi-a dat drumul" singură, ca de multe alte ori. "Într-o zi pot fi şofer prost, iar în alta bun?".

Inginerul s-a documentat să afle de ce se înfundă des filtrul, afectând funcţionarea motorului. "Cauzele variază de la calitatea carburantului şi uleiului la utilizarea preponderent în regim urban, dar la mine nu e cazul. Pun cea mai scumpă motorină, iar din 32.000 km, 22.000 i-am făcut în afară. Mai pot fi probleme la senzorii de temperatură şi presiune, la valve, injectoare, turbosuflantă, furtunele de intercooler ori aer. Oricare poate provoca înfundarea filtrului, situaţie în care calculatorul motorului îi limitează turaţia la 2.000 rotaţii pe minut". Altfel spus, "cei de la service, din incompetenţă, au umblat mereu la efect, regenerând filtrul de mai multe ori, dar niciodată la cauze".

Ca-ntre ingineri

Nemulţumit, pe 13 octombrie Coroiu a dus din nou maşina în service. În aceeaşi zi, la ora 14.23, a primit de la şeful acestuia, Florin Gaceu, un SMS cu mesajul: "Incompetenta e mata (!) cacatule. Nesimptit (sic!) ordinar ce esti". Seara, la 19.02, încă unul: "Gunoiule daca mai pomenesti numele meu vreo data (!)... pana acum am inghitit tampeniile tale de inginer de material rulant dar jur ca nu le mai inghit, mizerie a lumi (sic!) trecute ce esti".

Simţindu-se grav jignit, Coroiu s-a plâns în scris patronului Bara. Pe 20 octombrie, în locul acestuia i-a răspuns însă directorul executiv Marius Mihuţi, care i-a transmis că neînţelegerile client-angajat nu privesc firma, deoarece Gaceu a trimis SMS-urile de pe telefonul personal sau după programul de lucru: "Vă rugăm să vă adresaţi instanţei pentru a rezolva orice conflict de natură privată".

Convins că firma vrea să amâne remedierea defecţiunii până la anul, când expiră garanţia, Coroiu a sesizat Protecţia Consumatorului şi concomitent se pregăteşte să deschidă şi un proces. Oricum, "mai bine îmi duc maşina pe viitor la Nissan Debreţin decât în Oradea", spune el.

Nu se bagă

Octavian Bara, patronul Auto BaraDe cealaltă parte, patronul Auto Bara susţine că nu maşina are probleme. "Dl Coroiu a mai avut un Audi A6 şi un Nissan, şi cu amândouă a avut aceleaşi probleme. Probabil conduce subturat. Noi nu putem impune niciunui client cum să şofeze", a declarat BIHOREANULUI Octavian Bara (foto).

Cât despre jignirile aduse clientului de propriul angajat, Bara afirmă că, deşi i-a sugerat subalternului să-şi ceară scuze, tot Coroiu e vinovat: "El a început cu insultele, de trei ori l-a făcut incompetent pe Gaceu". În fine, patronul spune că nu vrea să se amestece în "polemica" dintre cei doi, pe care o consideră strict personală. "Să meargă în proces", zice Bara, convins că nu are ce reproşa nici maşinii, nici angajaţilor, nici sieşi...