Unul dintre cele mai longevive foto-cluburi din Europa, Asociația Internațională Euro Foto Art (AIEFA) a tras linie după anul 2022, un an în care a organizat, numai în Oradea, 35 de expoziții cu peste 2.500 de fotografii. Membrii clubului au expus și în străinătate, inclusiv în Ucraina sau Japonia.

Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de asociația membră în Federația Internațională de Artă Fotografică (FIAP) și condusă de Ștefan Tóth István, un artist fotograf cu 45 de ani de activitate în spate, anul trecut AIEFA a organizat și mai multe festivaluri, printre care și a X-a ediție a Festivalului Internațional de Fotografie „Carol Pop de Szatmári – Szathmári Pap Károly”, unde au expus 71 de absolvenți ai cursurilor ținute de Tóth, dar și invitați din străinătate, inclusiv din China, Canada, Rusia, Ucraina ori Japonia.

Toth și alți membri ai clubului au expus în Ungaria, Serbia, Japonia ori Ucraina. În Țara Soarelui Răsare, într-o galerie din Tokyo, fotograful Ștefan Tóth István a dus expoziția „Oameni și peisaje din România”, iar în Ucraina, la Batfa, un sat din Transcarpatia, a organizat vernisajul expoziției artistei Dobán Dorina, preot reformat. Cu acest prilej, clubul orădean a făcut și donații pentru ucraineni, ducându-le îmbrăcăminte și hrană.

În Oradea, creațiile au fost expuse în Galeria Euro Foto Art, în Galeria Ștefan Vilidár István din Cetate, în Sinagoga Neologă Sion și în Turnul Primăriei Oradea. De asemenea, călătorii OTL pot descoperi fotografiile membrilor clubului în mijloacele de transport public din oraș.

Un alt eveniment de anul trecut s-a petrecut în Parlamentul României, pe 15 decembrie, când au fost vernisate expozițiile „România Pitorească”, „Oameni și peisaje din România și Japonia”, respectiv „Momente surprinse”, ale aceluiași Tóth. Prilejul a fost împlinirea a 25 de ani a Summit Agro România, susținător permanent al asociației orădene.

AIEFA a mai organizat un curs online de tehnică și artă fotografică pentru elevii Colegiului Național Emanuil Gojdu și a tipărit mai multe albume de artă. Totodată, la fiecare eveniment, a „colorat” atmosfera cu ajutorul unor artiști: Grupul Cultural „Sole Fide” (Thurzó Sándor József și Fórián Andrea) ori elevii Liceului de Arte Oradea.

„Aceste rezultate fără precedent nu se puteau obține fără munca asiduă și perseverentă a președintelui Asociației ajutată de echipa sa formată din Csíki János și Reich Iosif”, a mai transmis AIEFA.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!