La 37 de ani, Anca a adunat poveşti cât alţii într-o viaţă întreagă. Născută şi crescută în Oradea, a plecat departe de casă să-şi facă un rost pe care în final a înţeles că, de fapt, îl are aici, unde a ajuns să fie una dintre rarele femei electriciene din "câmpul muncii".
"Îmi iubesc munca. Dacă nu o iubeşti, nu poţi s-o faci", spune ea cu pasiune, convinsă că meseria e mai mult decât modalitatea prin care îţi câştigi pâinea. Ceea ce azi este o profesie şi o viaţă aşezată a clădit cu efort, sacrificii şi încercări care i-ar fi doborât pe mulţi alţii. Dar ea a mers înainte.
"Nu pot să pierd un an"
"Dacă pierd un loc de muncă, o iau de la zero. Nu mi-e frică să muncesc". Aşa se descrie Anca Marin (foto), o femeie cu o fire băieţoasă şi inimă mare, care nu s-a temut să ia viaţa pieptiş. După ce a terminat gimnaziul în Oradea, la o şcoală din Rogerius, a ratat intrarea la liceu din cauza notei de la capacitate - doar 7.50. O notă muncită, spune ea, dar insuficientă.
Fără să-şi plângă de milă, a decis să facă o şcoală profesională, la Andrei Şaguna. "Tata zicea să mai stau un an, să mai încerc, dar am zis că nu pot să pierd un an din viaţă". Aşa a ajuns la o clasă cu profil de mecanică auto.
Adaptabilitatea avea s-o caracterizeze de atunci fără întrerupere. Fiindcă după absolvire n-a găsit un loc de muncă în meseria învăţată, s-a angajat facturistă, dar numai cât să adune banii pentru un bilet spre Italia, unde sora ei mai mare deja lucra ca asistentă. "Voiam să-mi dovedesc mie că pot fi independentă". A plecat, în 2009, cu 130 euro în buzunar şi cu curajul de a lua viaţa pe cont propriu.
De la badantă la "fiică"
Ajunsă într-un sat de lângă Brescia, Anca s-a angajat îngrijitoare la o fostă profesoară în vârstă de 84 de ani. "Prima seară mi s-a părut horror, era o casă mare şi rece. Dar mi-am zis: "Hai că o fi cumva". Şi aşa a fost, căci s-a ataşat repede de bătrânică.
"Nu a fost măritată, n-a avut copii şi era deprimată fiindcă o lăsau puterile. Înainte, se ocupa de casă, de grădinărit, dar nu mai era în stare. Până la urmă am scos-o din letargie, am readus-o la viaţă, cu poveşti la micul dejun, plimbări, mers la cafea dimineaţa, la biserică, la cumpărături...", povesteşte Anca.
Între ele s-a realizat o legătură "ca între o mamă şi o fiică, nu-mi stătea în cârcă şi nici eu n-o simţeam ca pe o povară sau o obligaţie". La un moment dat, a înţeles şi de ce femeia nu se măritase niciodată. "Odată am dus-o la analize medicale şi am văzut cum privirea ei devenise dintr-o dată ca a unei adolescente, văzând acolo un bătrânel. După aia mi-a spus că era bărbatul pe care îl iubise în tinereţe, dar cu care n-a fost să fie să se căsătorească...".
Dragoste şi şantiere
În 2011 Anca l-a cunoscut pe Daniel, cu care avea să-şi unească viaţa. Era din Giurgiu şi lucra din 2007 în Marea Britanie, ca electrician în construcţii. Relaţia a început pe Facebook. După câteva luni de flirt, bărbatul a venit în Italia s-o vadă, iar în câteva zile a convins-o să meargă cu el în North Devon.
S-au căsătorit în februarie 2012, iar Anca a început să lucreze cot la cot cu el pe şantiere, unde a învăţat despre instalaţiile electrice. "Nu m-am ferit de muncă niciodată. Dacă o iei în serios, e imposibil să nu-ţi placă", zice ea.
Cum au început să aibă mai mult de lucru, şi-au deschis o firmă şi au angajat şi alţi români, care nu aveau pretenţii aşa mari la salarii. "Englezii nu se mişcau pentru 100 de lire pe zi, românii acceptau şi 50-60 de lire", explică ea. Au renovat clădiri şi au refăcut instalaţii la locuinţe şi birouri, iar la un moment dat au ajuns să aibă 15 angajaţi.
Dar succesul nu i-a ferit de ţepe: la o lucrare, de exemplu, au pierdut peste 30.000 de lire. "Ne-au angajat doi arhitecţi, culmea, să le modificăm o clădire, dar după ce am terminat ne-au zis că nu ne pot plăti, că au intrat în faliment", îşi aminteşte Anca. Nu avea rost să deschidă un proces, căci cine ştie cât i-ar fi costat...
"Am vrut să le simţim inimile"
Nici dramele personale nu i-au ocolit. "Cel mai mult mi-am dorit să devin mamă", povesteşte femeia care în 2015, după o primă sarcină pierdută, avea să rămână din nou însărcinată, cu gemeni. "Bineînţeles, am fost la medic, mi-am făcut analize, să ne asigurăm că totul e bine. După una dintre analize am fost diagnosticată cu o infecţie şi mi s-au prescris antibiotice".
Prea slabe, în orice caz ineficiente, căci în luna a şasea infecţia a dus la un episod care a marcat-o pentru toată viaţa. "Am ajuns cu sângerări la spital şi am aflat că aveam septicemie. După trei zile am intrat în travaliu. Aveam emoţii, nu ştiam dacă vor fi sănătoşi copiii, dacă vor trăi... Dar aveam speranţe. Am născut pe 8 martie, pe Noah la ora 7:15, pe Luca la 7:55. Am întrebat ce şanse au şi mi s-a spus impasibil «exact câte au». Au trăit 10 minute. Noah a murit la mine în braţe, Luca la taică-său. Am vrut să le simţim inimile...".
Cauza decesului a fost corioamnionită, li s-a spus după autopsie, o infecţie a membranelor şi a lichidului amniotic care înconjoară fătul, cauzată de septicemia mamei. Pe Anca a şocat-o că, după ce s-au arătat lipsiţi de empatie, prima întrebare pusă de cei de la spitalul britanic a fost "ce plan de funeralii vrem". "Aveam de ales între înmormântare, şi ni s-a spus că va costa 10.000 de lire, şi incinerare. Am ales incinerarea, n-am vrut ca trupuşoarele lor să hrănească viermii".
Mamă de cinci băieţi
Trauma i-a lăsat urme adânci în suflet, dar nu s-a dat bătută. După ce s-a refăcut, s-a angajat îngrijitoare la un azil de bătrâni, unde a cunoscut din nou lipsa de empatie a personalului. "N-am văzut deloc compasiune. În plus, uneori lipseau şi materiale sanitare de bază. O dată am dus eu de acasă betadină", îşi aminteşte Anca.
Visul de a fi mamă i s-a împlinit din nou, de data asta fără să se mai destrame. "În 2017 a apărut Patrick în familia noastră, după încă doi ani Victor, apoi, în 2020, şi Theodore. Dar eu nu spun niciodată că am trei băieţi. Am cinci băieţi, doar că doi nu mai sunt", zice femeia.
În 2022, Anca şi Daniel au decis să se întoarcă acasă, în România. "După Brexit şi apoi pandemia de Covid, viaţa a început să fie tot mai grea în Anglia. În farmacii nu se mai găseau medicamente, în magazine nu mai erau fructe şi legume care înainte se importau. În construcţii nu mai era de lucru. Creşterea copiilor costa 5.000 de lire pe lună, alte mii chiria casei, utilităţile, alimentele. Nu mai era de stat. Am plecat, şi tot ce ţine de Anglia am şters din memorie...".
"O şansă"
Odată ajunşi în Oradea, primul care şi-a găsit un loc de muncă a fost soţul ei, Daniel (foto), care era electrician autorizat. Din toamna lui 2022 a început să lucreze la una dintre cele mai importante firme locale din domeniu, DHElectric, fondată de doi tineri ingineri în urmă cu 16 ani şi devenită un mic holding în proiectarea şi executarea de lucrări în domeniu, cu un portofoliu remarcabil, de la clădiri inteligente, inclusiv în Germania şi în Republica Dominicană, până la Aeroportul din Oradea şi întreprinderi private.
"Copiii erau la grădiniţă, mă ajuta şi mama cu îngrijirea lor, iar eu îmi găsisem un job la o spălătorie profesională, dar voiam pe şantier", zice femeia, căreia gândul la meseria învăţată în Anglia nu-i dădea pace. După câteva luni a bătut la uşa firmei unde lucra Daniel. A fost sinceră la interviu: "Am spus ce ştiu, ce nu ştiu, dar şi că pot învăţa orice". Patronul a zis: "De ce nu?". Şi aşa, din ianuarie 2023, a început un nou drum, ca ucenică într-o echipă condusă de soţul ei.
De atunci, Anca lucrează cot la cot cu bărbaţii, fără niciun tratament special. A participat la lucrări ample - de pildă la o şcoală privată, la primul mall din Beiuş, la centre logistice, la o clinică medicală - şi nu o deranjează nici munca fizică, nici efortul. La finalul fiecărei zile, îi place să facă ordine lună şi bec la locul de muncă. "Este emblema ta ca meseriaş...".
"Acum sunt întreagă"
În paralel, Anca a avut ambiţia să devină electrician constructor cu acte în regulă, aşa că a urmat un curs şi l-a absolvit astă-primăvară cu 9.50, un rezultat de care e foarte mândră.
Dar nu diploma o face bună, spune ea, ci munca, pentru că "adevăratele examene le dai zi de zi în faţa clientului, el e cel mai bun examinator". Face instalaţii de la zero, lucrează cu curenţi slabi şi tari, recablează hale industriale ori magazine şi, deşi lucrează cu soţul, nu amestecă familia cu serviciul. "La serviciu rar vorbim despre copii, doar dacă au febră. În rest, suntem colegi, pur şi simplu", zice femeia.
"Suntem o echipă 24 de ore din 24, dar nu amestecăm niciodată problemele personale cu munca. La muncă eu sunt şeful, acasă rolurile se inversează şi este Anca", completează Daniel.
Privind înapoi, Anca spune că n-ar schimba nimic: "Tot ce am trăit, toate pierderile, toată munca m-au adus aici. Acum sunt întreagă şi împlinită...".
O LUPTĂTOARE
"Am vrut s-o menajăm"
Daniel Hirina (foto), proprietarul firmei DHElectric, unde lucrează soţii Anca şi Daniel Marin, afirmă că iniţial a avut rezerve s-o angajeze pe femeie. "Nu ştiam să mai existe nicio femeie electrician în Bihor, iar Anca era doar ucenică. La interviu, însă, când am întrebat-o ce ştie să facă şi am văzut cât de determinată este, am decis să-i acordăm o şansă".
Şi-a dat seama din primele zile că nu avea motive să regrete. "Am vrut s-o menajăm, să lucreze la magazie, dar s-a cerut pe şantier. S-a dovedit foarte determinată, serioasă şi implicată. E o luptătoare", o caracterizează Hirina.
Nu doar că este "neaşteptat de mulţumit" de progresul Ancăi, ci o şi încurajează. "Acum face şi un curs de tehnician de securitate, pentru configurarea, instalarea şi mentenanţa sistemelor de securitate împotriva efracţiei şi de detectare a incendiilor", spune patronul, convins că pe Anca poate pune bază.