La începutul lunii trecute, o scenă fotografiată şi filmată în faţa şi în holul Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Bihor făcea înconjurul întregii ţări, după ce "bunul samaritean" Viorel Paşca, un bihorean care adăposteşte în mai multe case pe care le deţine în mai multe comune din judeţ peste 100 de persoane fără adăpost, a adus patru bărbaţi, doi pe tărgi şi doi înfăşuraţi în plăpumi, pentru a li se elibera adeverinţe de asigurat.

După cum BIHOREANUL a relatat la acea vreme, în prelabil Paşca şi-a trimis mai mulţi colaboratori, în mai multe rânduri, la sediul CAS Bihor, pentru a obţine respectivele adeverinţe de asigurat, însă funcţionarii instituţiei i-au pus în vedere că, potrivit legii, aceste acte sunt de natură personală şi pot fi eliberate fie doar titularilor, personal, fie unor împuterniciţi ai acestora, în baza unor procuri, pe care însă "bunul samaritean" a afirmat că nu le-a obţinut de la notari întrucât titularii sunt persoane lipsite de discernământ, având afecţiuni psihice.

Întrucât întrega presă din România a relatat incidentul, iar premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, în deschiderea şedinţei de Guvern care se desfăşura în aceeaşi zi, ca până a doua zi "vinovaţii" să fie concediaţi, iar Bodog a obiectat că trebuie să respecte legea, declanşând întâi un control, acesta a fost început pe 1 septembrie, concomitent cu o anchetă internă dispusă de preşedintele director general al CAS Bihor, Gheorghe Ludovic Varga.

"Ambele anchete, atât cea internă, cât şi cea desfăşurată de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi de cei ai Casei Naţionale, s-au încheiat", a declarat Varga BIHOREANULUI, precizând că aceştia din urmă au stat la Oradea nu mai puţin de 10 zile, deci la finele primei decade a acestei luni. "Rezultatele controlului de la Bucureşti nu ne-au fost comunicate de atunci", a precizat şeful CAS Bihor.

În ce priveşte ancheta internă, făcută la nivelul CAS Bihor, preşedintele-director general a declarat, însă, că s-a finalizat cu concluzia că funcţionarii instituţiei au respectat legea întocmai. "Angajaţii care au avut contact cu domnul Paşca au respectat legea şi procedurile legale, nu au încălcat nicio prevedere legală", a spus Varga. Ca urmare, echipa care a condus cercetarea nu a propus sancţionarea niciunuia dintre angajaţi.

Deşi şeful CAS Bihor nu s-a pronunţat pe această temă, cel mai probabil şi controlul de la Bucureşti va prezenta aceeaşi concluzie, însă - la fel de probabil - se aşteaptă ca raportul să fie dat publicităţii cât mai târziu, după "liniştirea apelor".

În altă ordine de idei, în urma episodului, prefectul Ioan Mihaiu a anunţat că a cerut Casei Naţionale de Asigurări în Sănătate să-şi înlesnească regulile şi să elibereze documente şi în absenţa bolnavilor.