Percheziții de amploare în Bihor, în cazul unei rețele de 17 persoane bănuite de braconaj. Anchetatorii au ridicat 103 trofee, din mai multe specii de animale, inclusiv de urs, 48 de arme și mii de elemente de muniție.

Informațiile apar într-un comunicat transmis presei marți seară, de purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.

Conform acesteia, descinderile s-au derulat în aceeași zi, fiind făcute de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.

Aceștia au efectuat 17 percheziții domiciliare, toate în județul Bihor, la 17 persoane fizice și o persoană juridică, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de braconaj, uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada 1 ianuarie 2019 - 19 iulie 2023, cele 17 persoane fizice, din județul Bihor, cu vârste cuprinse între 20 și 65 de ani, ar fi efectuat acte de braconaj, într-un fond cinegetic, din județul Bihor”, se arată în comunicat.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea cercetărilor, două arme lungi, neletale, deținute ilegal, 38 de arme lungi de vânătoare, deținute legal și 8 arme neletale deținute legal.

De asemenea, au mai fost descoperite și indisponibilizate 2.877 de elemente de muniție letală, deținută legal, 2.809 elemente de muniție neletală deținută legal, 117 elemente de muniție letală, deținută ilegal, 469 de elemente de muniție neletală, deținută ilegal, 103 trofee din specia căprior, 14 trofee specia cerb comun, șapte trofee specia mistreț, un trofeu specia vulpe, un trofeu specia urs, 762 de autorizații de vânătoare, două sisteme de ochire pe timp de noapte și un laptop, care urmează a fi supuse expertizării.

Cele 17 persoane sunt anchetate în stare de libertate deocamdată.

Percheziții în Tinca

BIHOREANUL a aflat că fondul cinegetic la care se face referire în comunicat este Fondul Cinegetic 38 Lunca, întins pe raza mai multor localități.

Marea majoritate a perchezițiilor, 11, au avut loc în comuna Tinca. 7 dintre ele au fost chiar în localitatea cu același nume.

Este cea mai mare operațiune de investigare a faptelor de braconaj din ultimii ani a Poliției Bihor, iar sursele BIHOREANULUI susţin că persoana juridică percheziţionată este, de fapt, filiala Tinca a Asociaţiei judeţene de Vânătoare.

Totodată, printre cei călcaţi de anchetatori s-ar număra și preşedintele Asociaţiei de Vânătoare Tinca, paznicul de vânătoare, dar şi oameni de afaceri, patroni ai unor firme de construcţii.

Descinderile au fost coordonate la faţa locului chiar de procurorul anchetator, Alexandru Claudiu Pârlea, dar şi de însuşi şeful Parchetului Salonta, procurorul Ioan Bene.

În urma scotocirilor, au fost ridicate inclusiv carneţele cu ieşiri în teren, autorizaţii de vânătoare, dar şi cu numere de telefon ale unor şefi din instituţiile statului.

Ancheta este continuată sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor 17 persoane.

„Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic, Poliției Municipiului Salonta, precum și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor”, mai menționează comunicatul Poliției.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!