Şeful Poliţiei Bihor a dispus cercetări la Poliţia Orașului Aleşd, după ce o imagine cu o autospecială virând pe linie continuă pe DN 1 a ajuns pe internet.
Fotografia a fost postată în cursul zilei de marţi pe grupul de Facebook Infotrafic Jud. Bihor.
"Maşina intra într-o spălătorie, s-a asigurat, a semnalizat şi a trecut linia continuă. La circa 200 de metri, în faţă era un drum lateral care putea fi folosit pentru a evita ilegalitatea rutieră. Poliţiştii nu aveau semnalele luminoase sau acustice pornite", a scris, potrivit alesdonline.ro, cel care a postat imaginea, Alex Moca.
Sursele BIHOREANULUI spun că maşina în cauză aparţine Biroului de ordine publică din Poliţia Aleşd.
Văzând imaginile, şeful Poliţiei Bihor, chestorul Alin Haniş, a dispus declanşarea unei cercetări legate de caz.
Astfel, poliţistul care a condus s-ar putea alege cu puncte amendă şi penalizare.
"La finalul cercetărilor se vor dispune soluţiile legale care se impun", a declarat comisarul şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.