Soarta a fost cruntă cu Adina Galeos, nevasta unui stomatolog grec stabilit la Oradea. Cu o săptămână înainte de Crăciun, soţul ei i-a murit în braţe imediat după ce l-a adus acasă din Spitalul Judeţean, unde îl internase înainte cu o seară, din cauza unor probleme cardiace.

Evenimentul a declanşat o anchetă internă în spital. Asta pentru că, în timp ce doctoriţa Dorina Corbu Polojinţef, care l-a avut în grijă pe bărbat, afirmă că acesta a plecat din salon fără voia ei şi, deci, nu are nicio responsabilitate, soţia şi fraţii stomatologului, cei din urmă medici, susţin contrariul. Ei o acuză pe doctoriţă că i-ar fi greşit diagnosticul şi i-ar fi dat voie să iasă din spital, motiv pentru care au şi reclamat-o la Poliţie...

La spital

Până în urmă cu două săptămâni, stomatologul Telamon Galeos, printre puţinii implantologi din Oradea, avea doar grija pacienţilor săi. La cei 38 de ani, doctorul grec avea propriul cabinet de stomatologie, pacienţi din ţară dar şi din străinătate, iar de puţin timp îşi deschisese şi o firmă de distribuţie de aparatură medicală de specialitate.

04 Adina.jpgAbsolvent al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, Galeos era dedicat trup şi suflet profesiei. "Lucra de dimineaţa până seara, era serios, calculat şi pasionat. A fost chemat să opereze în Timişoara şi Bucureşti, avea pacienţi chiar şi din Noua Zeelandă...", povesteşte soţia sa, Adina (foto).

Pe 15 decembrie, însă, a ajuns el însuşi pacient. I s-a făcut rău în timp ce se uita la televizor. Durerea înţepătoare în partea stângă a pieptului şi senzaţia de sufocare l-a dus cu gândul la pericolul unui infarct. "N-am mai stat un minut, ne-am urcat în maşină şi ne-am dus la spital", povesteşte Adina.

La Judeţean, i s-a făcut un EKG care a relevat că are probleme cu circulaţia în zona inimii, motiv pentru care i s-a recoltat sânge pentru un diagnostic mai clar. Rezultatele n-au arătat ceva îngrijorător, însă cu toate acestea bărbatul avea în continuare dureri, aşa că a fost supus şi unui examen radiologic al plămânilor şi cordului. Diagnosticându-l, în urma investigaţiilor, cu pneumonie interstiţială şi angină pectorală instabilă, considerat sindrom al unui preinfarct, medicul de gardă, cardiologul Dorina Corbu Polojinţef, a decis să-l interneze.

Iniţial, Telamos a vrut să refuze, dar soţia i-a cerut să rămână. "Era foarte palid, se vedea că se simte rău. Ar fi vrut să plece, era stresat că avea pacienţi programaţi, şi mi-a zis că o să facă nişte analize a doua zi, la altă clinică. Eu am insistat să rămână, că e mai bine pentru el".

Învoit sau fugit?

Speranţa că soţul ei se va reface a fost năruită o zi mai târziu. Telamon a sunat-o de dimineaţă, să vină să-l ducă acasă. Era agitat, nu-şi găsea locul, se plângea că nu suportă să stea pe patul de spital, că nu se poate odihni şi că îl deranjau până şi hainele de pe el, agitaţie remarcată şi de cei trei colegi de salon.

"Mi-a spus că doctoriţa i-a făcut o ecografie cardiacă şi că l-a învoit până seara, când trebuie să i se dea din nou tratamentul. Voia acasă pentru că nu se putea odihni în spital, aşa că m-am dus să-l aduc". Când Adina a ajuns la secţia de cardiologie, doctoriţa Corbu nu mai era. "Până am împachetat eu bagajele, Telamon s-a plimbat pe coridor, mi-a spus că se duce s-o caute. Cum nu a găsit-o, când am plecat i-a spus unei asistente că revine seara".

Imediat ce a ajuns acasă, însă, bărbatul a căzut ca secerat. Adina a sunat imediat la SMURD dar, deşi echipajul sosit rapid a încercat aproape o oră să-l resusciteze, nu a reuşit. Prea şocată să înţeleagă ce se întâmplă, Adina s-a întors la spital pentru a-i cere socoteală doctoriţei. "Eu nu sunt medic, dar logica îmi spune că, dacă un om se simte rău, nu-l laşi să plece. Când colo, mi-a spus că, de fapt, ea nici nu l-a învoit. Că soţul meu a fugit din spital. Soţul meu e medic, nu e inconştient", spune Adina.

"L-au omorât"

Mai grav este faptul că, după necropsie, legiştii au stabilit că moartea lui Telamon Galeos a fost provocată de o ruptură a aortei, vasul principal de sânge care porneşte de la inimă şi alimentează tot corpul cu sânge oxigenat. O problemă cauzată de o anomalie care provoacă o moarte sigură dacă nu e operată la timp şi care, din nefericire, nu fusese descoperită în spital. Asta pretinde fratele stomatologului, Minas Galeos, dar şi sora, Glafki Galeos, ambii medici în Grecia, care sunt 100% convinşi că fratele lor nu a primit îngrijirea de care avea nevoie.

"Eu cred că fratele meu nu a fost diagnosticat corect. I-au făcut nişte analize banale, iar a doua zi după internare deja discutau despre învoiri acasă. O ruptură de aortă duce la moarte în 24 de ore. E vorba de viaţă şi de moarte, iar în astfel de cazuri un medic nu lasă niciodată după pacient. Este clar că Telamon nu ştia cât de gravă e boala sa, altfel nu se cerea acasă, ci la alt spital, iar asta de urgenţă. L-au omorât!", acuză Glafki Galeos.

Reguli stricte

Potrivit Regulamentului de ordine interioară al unităţii, personalul medical, inclusiv asistentele de pe secţii, are obligaţia să monitorizeze atent pacienţii şi răspunde pentru integritatea lor pe perioada spitalizării. Bolnavii nu pot părăsi spitalul pe răstimpul internării decât cu aprobarea medicului curant şi numai dacă afecţiunea le permite, şi chiar şi atunci, doar după ce semnează o declaraţie cum că ies pe proprie răspundere. Dacă un pacient a plecat fără învoire, personalul are obligaţia să anunţe imediat medicul de gardă, care se prezintă în salon, consemnează în foaia de observaţie plecarea şi efectuează externarea.

În cazul lui Galeos, deşi absenţa lui a fost remarcată încă de la ora 12, medicul de gardă a fost chemat să-i consemneze plecarea doar la ora 17, când acesta era mort. "Atunci trebuia să i se facă tratamentul şi asistenta a văzut că nu e în salon", explică dr. Corbu. Doctoriţa recunoaşte că stomatologul i-a solicitat o învoire acasă, dar pretinde că l-a refuzat. Ce-i drept, nu de tot. "Am discutat în dimineaţa respectivă cu el. I-am spus că eu nu sunt de acord, dar că o să revin şi mai discutăm. Când am revenit, nu mai era", susţine cardiologul.

"Murea şi în spital"

Doctoriţa spune că niciuna din analizele făcute nu a condus la ideea că bărbatul a suferit o ruptură de aortă. "În astfel de cazuri sunt unele simptome: o tensiune scăzută, la radiografie s-ar fi văzut în jurul inimii urmele de lichid provocate de pierderea de sânge. Nu a avut niciun astfel de simptom. Adevărul e că, cu o asemenea afecţiune, putea să moară şi în spital, nu aveam cum să-l ajutăm", se apără doctoriţa, care nu se consideră vinovată în vreun fel de moartea pacientului. "O înţeleg pe soţie, este îndurerată şi caută vinovaţi. Dar noi nu am greşit cu nimic", spune ea.

Concluzia medicului nu mulţumeşte deloc familia, care intenţionează să solicite rezultatele investigaţiilor făcute în spital şi demararea unei anchete. "Am cerut deja o anchetă la Poliţie şi vom sesiza şi Colegiul Medicilor. E dureros să-ţi duci pe cineva drag la spital, convins că îl laşi pe mâna unor persoane competente, iar acesta să moară pentru că nu e tratat cum trebuie", spune soţia stomatologului, care, la supărare, găseşte tot felul de explicaţii pentru ceea ce ea numeşte "neglijenţa medicilor". "Poate, dacă le dădeam bani doctorilor, i-ar fi făcut analizele care trebuie, l-ar fi tratat corect, ar fi făcut ceva pentru el. Aşa, l-au lăsat acasă ca să moară, iar acum dau vina pe el. E uşor să dai vina pe mort, dar ei au depus un jurământ pe care nu l-au respectat".

Rămasă singură, cu un copil de 2 ani şi cu o afacere pe care e convinsă că n-o va putea duce mai departe fără ajutor, Adina Galeos se simte mutilată şi vrea ca vinovaţii pentru moartea lui Telamon să fie traşi la răspundere. Pe tatăl copilului ei oricum nu-l va aduce nimeni înapoi, însă, crede ea, inima altora va continua să bată neoprită de neglijenţa unor medici...


NEVINOVAŢI
S-a făcut tot posibilul

Un comunicat transmis BIHOREANULUI şi semnat de şeful secţiei de Cardiologie, prof. dr. Mircea Popescu, de doctorul curant Dorina Corbu Polojinţef, şi de medicul de gardă, Liliana Vâtcă, precizează că cercetările dispuse de managerul Gavrilă Grebenişan în urma decesului lui Telamon Galeos nu au relevat nicio culpă a personalului medical.

Potrivit medicilor, grecul avea antecedente cardiace şi era expus la complicaţii deoarece "era fumător de 10 ani, obez, cu hipercolesterolemie, cu activitate profesională în condiţii stresante" şi, în urma analizelor, a fost diagnosticat cu angină pectorală instabilă cu risc cardiovascular mediu şi cu pneumopatie acută posibil de etiologie virală. Medicii i-au prescris tratament, iar a doua zi ar fi vrut să-i facă o nouă investigaţie, o coronarografie, ce presupunea introducerea unei sonde prin artera femurală până la vasele coronare, pentru a descoperi eventualele blocaje din interiorul acestora.

"Pacientul a fost însă indecis şi a amânat, pe motiv că are o afecţiune respiratorie intercurentă", spune comunicatul, fără să menţioneze dacă Galeos a discutat sau nu cu medicul său despre vreo învoire. "Pe 16 decembrie, ora 12, medicul curant a revenit în salon, dar pacientul nu a mai fost găsit în pat. Din spusele bolnavilor internaţi reiese că acesta a ieşit împreună cu soţia sa, fără să anunţe personalul medical", se mai susţine în document.