Părinţii adolescentului în vârstă de 17 ani care a murit în luna februarie după ce, în urma unui accident, a fost operat la tibie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi a făcut embolie grăsoasă, au apelat la ajutorul prefectului Gavrilă Ghilea pentru a muta ancheta de la Oradea. "Am făcut sesizare la Colegiului Medicilor din Cluj şi ancheta a fost deja strămutată. Părinţii tânărului au cerut asta pentru ca ancheta să se facă obiectiv", a declarat prefectul Gavrilă Ghilea.

El a promis şi că va veghea ca cercetările în acest caz să urmeze cursul normal şi să nu mai treneze, pentru că părinţii au dreptul să ştie cine se face vinovat de moartea copilului lor. "Am cerut celor care fac ancheta să urgenteze cercetările, iar după aceea să ne comunice rezultatele pentru a putea fi sancţionaţi cei vinovaţi. Dacă în două săptămâni nu primim niciun răspuns oficial vom face o nouă solicitare, pentru că este anormal ca aceste cercetări să treneze", a mai afirmat Ghilea.

De precizat că în urma unei anchete a conducerii spitalului şi a Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, s-au constatat „disfuncţionalităţi în modul de internare a tânărului pacient", dar nimeni nu s-a pronunţat asupra vreunei culpe medicale. Cel puţin până la finalizarea cercetărilor, medicii titulari din gărzile de ortopedie şi chirurgie din 6 şi 7 februarie au fost suspendaţi din activitatea de gardă. În paralel, şi conducerea Colegiului Medicilor Bihor a demarat o anchetă, dar deocamdată fără rezultat.

Takacs Norbert, în vârstă de 17 ani, originar din localitatea bihoreană Biharia, a decedat miercuri, 10 februarie, după ce sâmbătă, 6 februarie, se afla în Piaţa Unirii din Oradea, şi a vrut să traverseze strada pe roşu, când a fost acroşat de o maşină. El a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean cu fractură de tibie, piramidă nazală şi multiple leziuni la nivelul antebraţelor, care nu i-ar fi pus viaţa în pericol.

Până luni, el a fost internat la secţia de chirurgie maxilo-facială, iar apoi a fost transferat la secţia de ortopedie. Abia marţi, în a treia zi de la accident, a fost operat la tibie, iar imediat după intervenţia chirurgicală a început să se simtă tot mai rău şi a decedat la câteva ore, doctorii acuzând apariţia unei embolii. Familia acuză acum medicii orădeni de malpraxis, reclamând că nu s-au ocupat cum ar fi trebuit de copil şi că l-au lăsat să zacă, din cauză că accidentul s-a petrecut în weekend.

Citeşte pe această temă şi articolul: Manifestaţie pentru Norbert, tânărul mort din neglijenţa medicilor