Luptătorul orădean Andrei Pelean, legitimat la ACS Şcoala de lupte „Ştefan Rusu”, a avut un parcurs curajos și plin de determinare la prestigioasa competiție Gymnaziada ISF U15, desfășurată în Serbia, la Zlatibor.

În primul tur, Andrei a făcut un meci perfect împotriva reprezentantului gazdelor, Rafik Sumonja, pe care l-a învins clar prin superioritate tehnică, arătând un start excelent. În sferturi, însă, a întâlnit un adversar redutabil - armeanul Yeghiazaryan G., care s-a impus cu scorul de 6-0, trimițându-l pe Andrei în recalificări.

Acolo, sportivul orădean a revenit spectaculos, reușind o nouă victorie prin superioritate tehnică în fața americanului Nelson A., performanță ce i-a asigurat accesul în finala mică pentru medalia de bronz.

Meciul pentru podium a fost o luptă dură împotriva azerului Gurbqun Majnunov, un adversar cu experiență internațională, campion al Asiei și Europei. Deși Andrei a luptat cu ambiție și curaj, a cedat în fața acestuia, încheind competiția pe un onorant loc 5 din 16 poziţii.

Maestrul Ștefan Rusu, cel care l-a însoțit și coordonat pe sportiv, a declarat că această experiență va conta enorm în dezvoltarea tânărului luptător.

„Andrei a demonstrat că are potențial și caracter. A fost acolo, între cei mai buni, și a arătat că poate ține piept oricui”, a precizat fostul mare luptător Ştefan Rusu, antrenorul lui Andrei.

„Ne întoarcem acasă cu capul sus, cu experiență prețioasă și cu speranța că viitorul luptelor orădene este pe mâini bune! Bravo, Andrei!”, au transmis, pe pagina de Facebook, şi reprezentanţii Clubului ACS Şcoala de lupte „Ştefan Rusu” din Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!