La Tribunalul Bihor s-a desfăşurat, miercurea trecută, procesul deschis pe numele anestezistului Vladimir Topală (foto) şi al ginecologului Radu Scridon, din cadrul Spitalului Municipal Beiuş, acuzaţi de malpraxis după ce, în 2006, Marcela Gruie, o tânără de doar 28 ani le-a murit pe masa de operaţie, în timpul unei intervenţii de cezariană.

Ancheta demarată de Colegiul Medicilor dar şi expertizele medicale ulterioare au stabilit faptul că femeia nu a fost tratată corect în timpul operaţiei dar nici înainte. Deşi a stat internată mai bine de o săptămână, pacientei nu i s-au făcut analizele obligatorii înaintea unei intervenţii, cum ar fi EKG. "Îmi creează imaginea unei echipe anestezico-chirurgicale cel puţin prea grăbite ca să nu spun iresponsabile", se arată în raportul Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor care consideră, de asemenea, că realizarea şi monitorizarea anesteziei "ridică mari semne de întrebare asupra corectitudinii şi profesionalismului medicului intimat".

Mai mult decât atât, potrivit Comisiei, modul în care medicii au încercat să o resusciteze pe tânără denotă o proastă pregătire. "Punând în discuţie resuscitarea cardio-respiratorie şi cerebrală care apar în Foaia de Observaţie ca începute imediat de la apariţia stopului şi coroborând rezultatele obţinute, pot afirma că ori nu sunt descrise corect în Foaia de Observaţie ori echipa nu stăpâneşte tehnica de resuscitare".

Condamnat cu suspendare

În prima fază, Topală, şeful Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Beiuş, a fost condamnat de Judecătoria Beiuş la 3 ani de închisoare cu suspendare iar medicul ginecolog a fost achitat, însă sentinţa i-a nemulţumit atât pe reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, cei care au efectuat ancheta, cât şi familia tinerei, care au atacat soluţia prin apel, la Tribunalul Bihor, solicitând condamnarea ambilor medici.

03 Doseanu_4.jpg"Medicul ginecolog este cel puţin în egală măsură răspunzător cu anestezistul, pentru că a efectuat o intervenţie care nu era necesară şi în condiţiile în care nu avea în blocul operator nici aparatură şi nici substanţe suficiente în caz de urgenţă, defibrilator, adrenalină şi monitor cardio. Au resuscitat-o manual, de i-au rupt sternul. Considerăm că nici despăgubirile civile nu sunt pe măsură. E vorba de câte 40.000 de euro pentru soţ şi pentru cei doi copii. Or, şi în cazuri de malpraxis soldate cu mutilări, nu cu deces, s-au acordat despăgubiri mult mai mari", a declarat Răzvan Doseanu (foto), avocatul lui Dorel Gruie.

Nicio problemă

Magistraţii Tribunalului Bihor au demarat, miercurea trecută, cercetarea judecătorească, cu audierea medicului Vladimir Topală, care, iniţial, în faţa judecătorilor din Beiuş, a refuzat să facă declaraţii.

Interogatoriul a durat aproape 5 ore, timp în care, anestezistul şi-a susţinut continuu nevinovăţia, aruncând vina pentru moartea pacientei ba pe subfinanţarea sistemului sanitar ba pe colegul său de dosar, ginecologul Radu Scridon care nu ar fi completat corect fişa clinică de observaţii a pacientei şi nu i-a comunicat că aceasta a avut probleme cardiace.

"Pe 17 noiembrie 2006, am văzut-o pentru prima dată pe pacientă şi i-am făcut un examen clinic", a declarat Topală. În ce a constat examenul? "Am intervievat pacienta cu privire la starea de sănătate, ea nedeclarând nicio patologie, după care i-am luat tensiunea, care era 120 cu 80 şi pulsul, adică am verificat numărul respiraţiilor prin numărare, acesta fiind procedeul standard", a explicat medicul. Nicidecum vreun EKG, ori vreo analiză de sânge...

Apoi, după "examenul clinic", i-a verificat pacientei analizele efectuate până atunci şi, cum nu a constatat nicio problemă medicală, tânăra a fost dusă în sala de operaţie.

Aparat? Pentru ce?

În sala de operaţie, tinerei i s-a luat din nou pulsul, tensiunea, şi i s-a verificat respiraţia. La fel de lapidar, deşi spitalul deţinea cardiomonitor, care putea supraveghea permanent toate funcţiile vitale ale tinerei, în timpul intervenţiei. "La momentul respectiv, pentru sala de operaţie nu erau necesare pentru anestezie decât instrumentele clasice de supraveghere a unui pacient, stetoscop şi tensiometru", a recunoscut senin medicul, aruncând vina pentru neglijenţa sa pe faptul că, "la vremea respectivă, nu exista vreo dispoziţie legală care să impună prezenţa unui monitor cardio în sala de operaţie".

De fapt, după cum a dezvăluit Topală, până la moartea Marcelei Gruie, nu a folosit niciodată un astfel de aparat în cazul intervenţiilor de cezariană. "De altfel, nici în celelalte tipuri de operaţii nu se foloseau cardiomonitoare pentru că acestea nu au fost impuse prin lege, iar administraţiile spitalelor nu le-au cumpărat".

Tot Topală a recunoscut, însă, culmea, că "în intervenţiile chirurgicale de tipul cezarienei este esenţială verificarea tensiunii şi pulsului deoarece pot avea loc schimbări semnificative ale tensiunii. Este foarte important pentru medic să ştie care este tensiunea de la care porneşte în momentul iniţierii anesteziei şi a operaţiei". Iar el a făcut ce a ştiut: a monitorizat pacienta luându-i pulsul permanent cu degetul pe încheietura mâinii. "Eu am rămas în sala de operaţie şi lângă pacientă, i-am luat acesteia pulsul pe toată durata intervenţiei". Pe româneşte, e important dar dacă nu-i obligatoriu, nu se face...

Mâţa moartă în curtea ginecologului

Marcela Gruia.jpgMedicul nu s-a deranjat să ceară un cardiomonitor nici când, imediat după anestezie, Marcelei Gruie (foto) i-a căzut brusc tensiunea de la 120 cu 80 la 80 cu 60. Mai mult decât atât, incidentul nu l-a comunicat nici măcar medicului ginecolog care urma să facă intervenţia chirurgicală, pentru că "era un incident minor ce putea să fie gestionat de medicul anestezist şi nu orice incident de importanţă minoră trebuie comunicat medicului operator".

I-a administrat efedrină, după care operaţia a continuat fără probleme până în momentul în care s-a pregătit extragerea fătului, moment în care "pacienta a acuzat dureri epigastrice, a început să se cianozeze, iar imediat după scoaterea fătului a survenit un stop cardiorespirator".

Pentru a readuce tânăra în simţiri, medicii au solicitat şi intervenţia unui cardiolog, care a adus cu el şi un cardiomonitor. Degeaba. "La foarte scurt timp după terminarea operaţiei a survenit cel de-al doilea stop cardiorespirator iresuscitabil", a spus Topală, negând însă că ar fi avut vreo vină pentru tragedia produsă deoarece tânăra a avut probleme cardiace care nu i-au fost aduse la cunoştinţă. "În foaia de observaţie nu s-a consemnat nimic. Mie mi s-a prezentat o pacientă sănătoasă", a declarat el. Întrebat de judecător ce ar fi făcut dacă ar fi ştiut că tânăra are probleme medicale, anestezistul a răspuns sec. "Nu ştiu dacă această informaţie ar fi influenţat decizia mea", a declarat Topală.

Toţi sunt superficiali, el e deştept

În finalul audierilor, Topală a solicitat audierea unui cardiolog, care să explice dacă anestezicul putea să agraveze boala cardiacă de care suferea tânăra, dar şi a medicilor legişti care au efectuat necropsia şi au întocmit expertizele, Camelia Buhaş şi Gabriel Mihalache, cel din urmă fiind şeful Serviciului de Medicină Legală Bihor.

Rapoartele medicilor au evidenţiat existenţa unei culpe medicale, arătând că "operaţia de cezariană a fost corect executată", însă monitorizarea anesteziei a fost "deficitară", motiv pentru care nu s-a observat că tânăra a reacţionat negativ la anestezic.

Anestezistul pretinde însă că expertizele, avizate şi de forul suprem în domeniu, sunt superficiale deoarece nu a avut în vedere "decât analizele histopatologice şi morfologice". Topală a recunoscut, totuşi, cu jumătate de gură, că a fost sancţionat de Colegiul Medicilor cu avertisment şi obligat la cursuri de specializare. Comisia medicală care l-a anchetat a apreciat că "dacă tipul de anestezie a fost ales corect, realizarea şi monitorizarea anesteziei au fost deficitare".

Anestezistul pretinde, însă, că deficienţele care i s-au imputat nu au influenţat în vreun mod starea pacientei. "Am făcut tot ce se putea în situaţia dată, nu numai pentru condiţiile spitalului din Beiuş ci şi pentru altă parte", a declarat anestezistul.

La sfârşitul şedinţei de judecată, instanţa a admis solicitarea lui Topală iar audierea medicilor va avea loc la următorul termen al procesului.