Sindicatul Național „Forța Legii”, care reprezintă funcţionari publici şi lucrători contractuali din primării, a criticat sâmbătă măsurile de eficientizare în administrația publică anunțate cu o zi înainte de premierul Ilie Bolojan, acuzând Guvernul că plănuiește un „experiment periculos”.

Potrivit unui comunicat transmis de organizație, sindicatul consideră că măsurile propuse atacă direct primăriile și angajații acestora, în special în localitățile mici și subfinanțate.

„Setul de propuneri anunțat de Guvern reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiții dificile și precare, în primării subfinanțate, în sate și orașe uitate de resursele bugetare, forțate de acum să „se autosusțină”, sub amenințarea unor noi plafonări salariale și restructurări”, transmit sindicaliștii. 

Conform comunicatului, Sindicatul „Forța Legii” condamnă:

- introducerea de grile de salarizare impuse la nivel național în cazul UAT-urilor care nu-și acoperă cheltuielile din venituri proprii, transformând salarizarea în armă de constrângere politică și administrativă.

- limitarea personalului din primării și poliția locală strict în funcție de numărul de locuitori sau autorizații, fără a ține cont de nevoile reale ale comunităților și de complexitatea activităților administrative.

- fragmentarea forțată a normei funcționarilor publici între mai multe UAT-uri, în lipsa unui cadru legal și a unei evaluări obiective a impactului asupra calității serviciilor publice.

- reducerea personalului contractual fără o analiză reală a atribuțiilor acestora sau a modului în care au fost înființate posturile.

- amenințarea cu sancțiuni fiscale dure și confiscatorii asupra cetățenilor și UAT-urilor, în paralel cu externalizarea colectării către firme private, ceea ce creează un climat de presiune și neîncredere în administrația locală”

Organizația sindicală solicită Guvernului, printre altele, consultarea partenerilor sociali, evaluarea impactului social și economic al măsurilor, respectarea drepturilor salariale și statutare ale angajaților din administrația locală. 

„Aceste măsuri riscă să arunce administrația publică locală într-o criză de resurse umane și funcționalitate, să genereze abuzuri și discriminări salariale, și să adâncească inechitățile între comunități”, avertizează sindicatul, prin președintele Ringo Dămureanu.

În final, „Forța Legii” anunță că este pregătită să recurgă la toate formele de acțiune sindicală, inclusiv proteste și sesizarea instituțiilor naționale și europene, dacă măsurile vor fi implementate fără o dezbatere reală și fără respectarea principiilor statului de drept.

Vineri, premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul intenționează să includă în pachetul al doilea de măsuri bugetare: plafonarea numărului de angajați din sistemul public - „pentru primării indicatorul principal va fi numărul de locuitori, iar pentru consiliile județene pot fi indicatori rafinați” -, limitarea numărului de polițiști locali, stabilirea unei grile unice de salarizare pentru localitățile care nu-și acoperă din venituri proprii nici măcar cheltuielile de personal, alocarea fondurilor guvernamentale în funcție de eficiența activității (ex: gradul de colectare al impozitelor), posibilitatea ca un funcționar public să aibă norma împărțită între două trei primării, reducerea cabinetelor aleșilor locali.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!