Un număr de 33 de angajaţi ai societăţii de transport local, şoferi şi vatmani, au protestat, marţi, în linişte, în Parcul Traian, cu faţa spre Palatul de Justiţie, "înarmaţi" cu o singură pancartă, pe care era inscripţionat numele Sindicatului Transloc, dar şi cu câteva foi de hârtie A4 pe care au scris "Protest" şi motivul ce i-a scos în stradă: "Suntem solidari cu colega noastră vatman acuzată pe nedrept de ucidere din culpă în sentinţa Curţii de Apel Oradea".

Astfel, angajaţii OTL au dorit să-şi demonstreze sprijinul faţă de vătmăniţa Schuster Ane Marie, care recent a fost condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendare şi, solidar cu OTL şi firma de asigurare, la plata a 50.000 de euro către familia unui adolescent de 13 ani care, în 2008, a murit în urma unui accident.

Băiatul, Patrick Miklos, singurul urmaş al familiei care administrează cunoscutul supermarket Karaviem, circula cu bicicleta pe trotuarul paralel cu linia de tramvai, la colţul străzii Cantemir cu Sextil Puşcariu, când a virat brusc la dreapta, prin faţa tramvaiului. Copilul a fost izbit din plin şi a murit pe loc.

La sfârşitul lunii februarie, magistraţii Curţii de Apel Oradea au decis că vătmăniţa ar fi avut şanse să evite accidentul, dacă circula cu viteză mai redusă, drept urmare au considerat-o vinovată în proporţie de 30% pentru producerea evenimentului.

Femeia, însă, e nemulţumită şi se consideră nedreptăţită. "Mă voi duce până în pânzele albe să dovedesc că nu sunt vinovată. Nu l-am văzut pe copil, nici nu aveam cum să-l văd. Mi-a sărit în faţă şi n-am avut cum să opresc tramvaiul mai repede", a spus Ane Marie Schuster, prezentă şi ea la protestul colegilor ei.

De altfel, vătmăniţa a declarat că singurul lucru care o bucură e că măcar colegii ei o înţeleg şi îi sunt alături. "Noi încercăm să-i trezim la realitate pe aceşti domni judecători. Nimeni nu poate spune că (n.r. vătmăniţa) a vrut intenţionat să-l lovească pe copil", a declarat liderul sindical de la OTL, Virgil Mînz.

Pe de altă parte, angajaţii OTL cer ca autorităţile, în speţă Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului, să-i cerceteze şi pe părinţii băiatului decedat. "Era noapte, el n-avea nimic reflectorizant. În plus, nici nu avea ce să caute pe străzi cu bicicleta, că avea doar 13 ani. Părinţii de ce nu sunt cercetaţi pentru neglijenţă, că în ţară alţi părinţi care n-au grijă de copiii lor sunt pedepsiţi?!", a întrebat, retoric, o altă vătmăniţă.

Deşi ştiu că sentinţa Curţii de Apel e definitivă, angajaţii OTL sunt decişi să protesteze în fiecare zi. Totodată, ei sunt hotărâţi să-şi sprijine colega în iniţierea unui demers la CEDO.

Până atunci, însă, vătmăniţa a rămas fără dreptul de a mai conduce tramvaiele, conducerea societăţii de transport local asigurând-o, totuşi, că îi va oferi un alt loc de muncă în cadrul societăţii. Daunele pe care trebuie să le achite vor fi plătite de firma de asigurări care are contract cu societatea de transport local.

Citeşte mai multe despre accident şi sentinţa dată de judecători în articolul: "Condamnaţi la protest"