ANI a anunţat printr-un comunicat dat publicităţii vineri identificarea a două noi cazuri de incompatibilitate în rândul aleşilor locali bihoreni: Mihaela Angela Sabău, primar al comunei Uileacu de Beiuş, şi Olah Eva, viceprimar al comunei Buduslău.

Afaceristă, mincinoasă

În ceea ce o priveşte pe primăriţa din Uileacu de Beiuş, ANI a dezvăluit că "începând cu data de 20 iunie 2012 se află în stare de incompatibilitate întrucât deţine simultan cu funcţia publică şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată".

Deoarece în declaraţiile de interese date pe proprie răspundere nu a precizat acest lucru, ANI arată că a sesizat "Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii".

Mihaela Angela Sabău a fost aleasă în 2012 ca primar al comunei Uileacu de Beiuş pe lista PSD după ce l-a învins în alegeri pe cel longeviv primar în funcţie din judeţ, un reprezentant al PDL.

Viceprimăriţa directoare

În cazul viceprimăriţei din Buduslău, ANI a identificat nu mai puţin de trei incompatibilităţi ale acesteia cu funcţia publică.

Potrivit comunicatului Agenţiei, în perioada 25 iunie 2012 – 30 iunie 2013 Olah Eva a deţinut simultan atât funcţia de viceprimar, cât şi pe cea de administrator al unei firme, SC Avena Prodcomexim SRL. De asemenea, în perioada 25 iunie 2012 – 12 septembrie 2012, ea a fost concomitent şi ales local, şi director adjunct al SC Ogrisan SRL, iar în perioada 25 iunie 2012 – 5 decembrie 2014 a deţinut, în paralel, şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată.

Dacă Angela Sabău nu a putut fi contactată, Olah Eva a refuzat să îşi exprime punctul de vedere asupra situaţiei în care se află.

Parlamentari în ofsaid

Cele două reprezentante din administraţiile locale nu sunt singurii edili bihoreni găsiţi incompatibili de ANI în actuala legislatură.

Din 2012 până în prezent, în această situaţie au mai fost identificaţi primarii comunelor Remetea (Adrian Ştefănică), Nojorid (Mircea Crainic), Sînmartin (Lucian Popuş) şi Valea lui Mihai (Nyako Jozsef), precum şi viceprimarii din Diosig (Constantin Sabău) şi Sântandrei (Sebastian Tocai).

De asemenea, tot în incompatibilitate au mai fost găsiţi şi patru parlamentari: deputaţii Sonia Drăghici, Ioan Roman şi Adrian Merka, precum şi senatorul Rozalia Biro.