Agenţia Naţională de Integritate a anunţat joi, prin intermediul unui comunicat de presă, că a constatat un caz de incompatibilitate în ceea ce-l priveşte pe un ales local din Bihor, Vasile Ciotea, membru al Consiliul Local al comunei Căbeşti.

Nevasta, contract cu Primăria

Potrivit comunicatului, „în perioada exercitării mandatului de consilier local, o societate comercială la care soţia persoanei evaluate deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator a încasat, în baza contractului încheiat cu Primăria comunei Căbeşti, suma totală de 42.286,43 lei.

ANI arată că, „întrucât persoana evaluată nu a renunţat la funcţia de consilier local şi nici nu a reziliat contractul de furnizare produse, a încălcat dispoziţiile art. 90, alin. 1 din Legea 161/2003”.

Aliniatul 1 al articolului 90 din legea citată prevede că aleşii locali „care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director (...), precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat (...) nu pot încheia contracte comerciale (...) cu instituţiile aflate în subordinea sau autorizatea consiliului local sau judeţean”.

Firma, magazin sătesc

Contactat de BIHOREANUL, Vasile Ciotea a explicat că ANI a început investigaţia în ce-l priveşte în cursul anului 2018, când i-a cerut să-i trimită un „punct de vedere”, iar acum nu l-a anunţat în legătură cu verdictul.

Totodată, el a explicat ce anume, concret, i-a reproşat ANI. „Mi s-a imputat că firma la care soţia este asociat unic şi administrator a încheiat un contract cu Primăria, iar eu am explicat că este vorba despre un magazin sătesc, cu care Primăria comunei a încheiat un contract-cadru, în baza căruia, în timp, a făcut diferite achiziţii mărunte – prize, şuruburi, dispersit, dulciuri pentru elevi de 1 iunie. Dar contractul a fost încheiat printr-o procedură legală, anunţată pe SEAP, pe care firma soţiei a câştigat-o din simplul că este singurul magazin de tip universal din comună. Cel mai important este că eu, în calitate de consilier local, nu am avut nicio legătură cu contractul, fiindcă n-a existat nicio Hotărâre de Consiliu Local pe care eu s-o fi votat pentru acest contract”, a spus Vasile Ciotea, concluzionând că „ANI a comis un abuz”.

Fără Consiliu din 2018

Pe de altă parte, Ciotea a precizat că nu mai îndeplineşte de doi ani funcţia de consilier local, din care ar fi trebuit, conform ANI, să îşi dea demisia în condiţiile în care firma soţiei nu a reziliat contractul cu Primăria, din simplul motiv că în 2018 Consiliul Local al comunei a fost dizolvat.

„Eu nu aveam din ce să îmi dau demisia, pentru că de doi ani Consiliul Local a fost dizolvat ca urmare a faptului că timp de trei şedinţe consecutiv nu a adoptat nicio Hotărâre”, a spus fostul consilier local.

Lacomi la „plevuşcă”

Din anul 2016, ANI nu a mai identificat în situaţii de incompatibilitate ori conflict de interese niciun politician cu funcţii grele, mulţumindu-se să se concentreze asupra unor aleşi sau foşti aleşi locali la nivel de comune ori oraşe mici.

În Bihor, de pildă, a fost declarat în incompatibilitate viceprimarul comunei Rieni, Florin Popa (pentru că timp de 3 luni a deţinut, concomitent, şi o poziţie în Consiliul de Administraţie al şcolii din localitate, neremunerată), un consilier local din Ceica, Flore Vlad (învinuit că ar fi încheiat cu Primăria comunei 5 contracte de vidanjare, deşi nu a încasat niciun leu, ci doar şi-a pus la dispoziţia instituţiei utilajele pentru a le folosi gratuit), un fost viceprimar din Holod, Adrian Mînz (căruia i-a imputat că a fost concomitent şi în Consiliul de Administraţie al şcolii, fără plată) ş.a.m.d.

În schimb, deşi BIHOREANUL a sesizat ANI în ultimii ani în legătură cu averile mai multor persoane cu funcţii importante din judeţ - precum fostul manager al Spitalului Municipal din Oradea, dr. Laurean Pop, fostul director al DGASPC Bihor, Călin Puia, preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor - nu a primit din partea acestei instituţii niciun rezultat al investigaţiilor declanşate.