Inflația și facturile la energie cresc costul vieții peste tot în lume, iar animalele de companie devin victime nevinovate. Publicații din toată lumea au relatat că milioane de câini și de pisici sunt abandonate de stăpâni, pentru că nu își mai permit să le întrețină.

În Marea Britanie, sunt peste 21 de milioane de animale de companie, iar un sondaj recent arată că 13% dintre proprietarii lor au fost nevoiți să se îndatoreze, pentru a le putea îngriji. O singură asociație care îngrijește animale fără stăpân a anunțat că în acest an a primit 42.318 de solicitări de predare, din care peste o cincime aveau indicat ca motiv costul vieții.

Cele mai vulnerabile sunt animalele bolnave, ale căror medicamente lunare sau alimente speciale costă prea mult pentru bugetele decimate ale familiilor.

În America, 40% dintre câinii adoptați în acest an au fost returnați la adăpost, iar mulți stăpâni au dat vina pe constrângerile financiare.

În Franța, toate adăposturile pentru câini și pisici sunt pline, iar rata de abandon a crescut cu 6% în acest an.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!