Sportiva Anisia Croitoru, legitimată la BCU Oradea, care în prezent joacă însă cu dublă legitimare şi la echipa vicecampioană de Ligă Naţională CSM Satu Mare, a fost convocată din nou la lotul naţional al României, categoria U17.
De menţionat că Federaţia Română de Baschet a schimbat faţă de anii trecuţi modul de abordare al pregătirii pentru Campionatele Europene care au loc vara, fiind vorba acum de pregătirea pentru Campionatul Mondial U 17, care se va desfăşura la Cluj-Napoca, între 13 şi 25 august 2020.
Prima perioadă a pregătirii va începe în această toamnă, la data de 9 noiembrie, în Oradea şi se va încheia la data de 16 noiembrie, reuniunea lotului urmând a se face la Hotelul DJTS Bihor.
După câteva zile de pregatire centralizată la Oradea, echipa se va deplasa în Slovacia, unde va susţine două meciuri amicale în compania selecţionatei similare a ţării gazde.