ANL face investiţii fără precedent la Oradea. Primăria a anunţat joi publicarea pe SEAP, de către ANL Bucureşti, a anunţului de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de construcţie a unui ansamblu de şase blocuri, cuplate câte două, pe strada Balogh Istvan situată la intersecţia dintre Calea Aradului şi Calea Sântandreiului.

Conform anunţului de licitaţie, cele 132 de unităţi locative noi vor cuprinde 36 de apartamente cu o cameră, 90 de apartamente cu două camere şi şase apartamente cu trei camere.

Lucrările, în valoare estimată de 19,8 milioane lei, vor fi adjudecate în cadrul unei licitaţii care va avea loc pe 18 decembrie la sediul ANL Bucureşti.

Conducerea municipalităţii a ţinut să mulţumească Ministerului Dezvoltării şi Turismului condus de ministrul Eduard Hellvig şi secretarul de stat Marcel Boloş pentru sprijinul oferit în aprobarea proiectului considerat de o importanţă deosebită pentru tinerii orădeni.