Orădeanca Annamaria Bakó, campioană națională în competiția Iron Man, și cu un palmares de invidiat, va concura, în acest sfârșit de săptămână, la Campionatul European XTerra.

Concursul de anduranță va avea loc între 12 și 14 august în orașul Prachatice din Cehia și selectează participanții la campionatul mondial, care va avea loc în Italia.

Sportiva va ajunge la competiția europeană de triatlon off-road grație unui cititor al BIHOREANULUI, care i-a descoperit povestea în paginile ziarului și i-a sponsorizat deplasarea.

Nu mai avea speranțe

Așa cum BIHOREANUL a scris într-un articol apărut în ediția tipărită din 1 august, publicat și pe site-ul ebihoreanul.ro duminică, 7 august, Annamaria Bakó s-a calificat la campionatul european, dar nu era sigură că va putea să participe, pentru că nu își permitea această cheltuială.

Legitimată la clubul sportiv 3Sport, pe care ea, prietenul ei și sora ei l-au fondat special pentru promovarea triatlonului, Annamaria nu are sponsori care să-i ofere echipamente sau să-i susțină deplasările. „Mi-am luat gândul de la Europene, iar o parte din banii pe care am reușit eu să-i pun deoparte i-am și cheltuit, cu o deplasare la un alt concurs”, a mărturisit Anna, duminică, pentru BIHOREANUL.

„13 îmi poartă noroc”

A avut noroc, însă. Un cititor al ziarului, care a ținut să rămână anonim inclusiv față de sportivă, a decis să-i sponsorizeze această deplasare, oferindu-i 2.000 de lei, bani care îi acoperă taxa de înscriere și cheltuielile cu combustibilul și cazarea în camping, la cort.

Sportiva a primit banii luni, și-a completat formularul de înscriere, iar la sfârșitul săptămânii va concura în Cehia, sperând că va deveni campioană europeană. „Niciodată nu mi s-a mai întâmplat ca cineva să mă ajute cu o sumă așa mare. Îi mulțumesc mult! Sper să mă întorc de-acolo victorioasă, de regulă numărul 13 îmi poartă noroc”, a spus Anna, pentru BIHOREANUL.

Concursul va consta într-o probă de înot de 1.500 de metri în lacul Ktissky, 38 de kilometri de ciclism pe munte și 10 km alergare pe trasee montane, care ocolesc șoselele. Traseele off-road sunt preferatele orădencei, care a câștigat deja numeroase competiții naționale și europene de cross triatlon, cum se numește această ramură sportivă.

41 de ore în competiție!

Până la Europene, sportiva are puțin timp să se refacă, după ce în acest sfârșit de săptămână și-a testat limitele la ProPark Adventure, un concurs de aventură cu startul și finish-ul la Avrig, județul Sibiu, unde a concurat timp de 41 de ore și 30 de minute, fără întrerupere!

Annamaria Bakó a făcut echipă cu alți patru sportivi, iar împreună au parcurs un traseu de 240 de kilometri, cu diferență de nivel de 6.500 de metri. Probele au fost mai multe, drumeție, alergare montană, ciclism și caiac, dar sportivilor li s-a testat și capacitatea de orientare în natură și capacitatea de a recunoaște sunetele păsărilor sau anumite plante specifice zonei.

Sportivii din echipa orădencei erau pe-aproape să ajungă primii la finish, dar din păcate, reparațiile la biciclete și o rătăcire prin pădure i-a întârziat, așa că au terminat cursa pe locul 5. „A fost solicitant, nu am dormit deloc, am concurat fără întrerupere. Am terminat pe locul 5, din 19 echipe înscrise și vreo 10-12 care au și finalizat cursa. Noi am ajuns la finish după 41 de ore și 30 de minute”, a explicat Anna. 

Nu știa, dar acest concurs solicitant i-a fost, de fapt, antrenamentul pentru Campionatul European...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!