Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în procesul fostului internaţional şi antrenor al ACU Arad Sorin Cigan, trimis în judecată de procurorii DNA alături de preşedinta clubului, Gheorghiţa Onu, pentru că ar fi încercat să aranjeze un meci cu FC Bihor.

Cei doi au fost condamnaţi de instanţele orădene la 3 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani (Sorin Cigan) şi la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani (preşedinta clubului ACU Arad, Gheorghiţa Onu).

Judecătorii orădeni au dispus totodată confiscarea în favoarea statului a sumei de 102.700 lei, contravaloarea celor 30.000 euro cu care Gheorghiţa Onu a încercat să corupă conducerea clubului orădean şi jucătorii, pentru ca aceştia să nu-şi apere în mod corect şansele şi să piardă meciul cu ACU Arad.

Nemulţumit de soluţie, Cigan atacat-o, prin recurs, care s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde magistraţii au respins însă acţiunea sportivului orădean, obligându-l totodată la plata a 150 lei, cheltuieli judiciare către stat. Soluţia este definitivă.

Sorin Cigan şi Gheorghiţa Onu au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie orădeni în iunie 2009, fiind acuzaţi că au încercat să aranjeze un meci între ACU Arad şi FC Bihor. Procurorii au reţinut că, în perioada 8-13 iunie 2009, Cigan a cerut de la Onu suma de 30.000 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra conducerii FC Bihor şi asupra jucătorilor, pentru ca aceştia să piardă meciul cu ACU Arad, care astfel s-ar fi salvat de la retrogradare din Liga a II-a. În data de 13 iunie 2009, în pauza meciului, Cigan le-a propus jucătorilor, la vestiar, suma totală de 35.000 de euro, fără însă a avea succes.

Meciul în cauză, jucat la Arad, între ACU şi FC Bihor, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, iar arădenii au retrogradat în eşalonul al treilea. În schimb, s-a salvat de la retrogradare Universitatea Cluj, echipa antrenată de Dorinel Munteanu, care a şi mulţumit public jucătorilor lui FC Bihor pentru egalul de la Arad. Preşedintele clubului FC Bihor era, la acea vreme, Alexandru Toth.

Sorin Cigan a fost arestat de Tribunalul Bihor pe 19 iunie 2009, măsura fiind schimbată ulterior, pe parcursul procesului, cu interdicţia de a părăsi ţara.