Locuitorii din Sânmartin se plâng că, de mai multe zile, apa de băut de la robinetele din comună este de culoare roşie, murdară de rugină.

"De culoare roşie!"

Apa a devenit improprie inclusiv pentru spălat în weekend iar marţi la prânz nu era încă limpede. "Luni seara, la ora 21, apa era de culoare roşie şi era toxică. Am lăsat-o să curgă o oră şi avea aceeaşi culoare. Din păcate, locuitorii comunei spun că în zona de case este murdară zilnic", a reclamat BIHOREANULUI un locuitor din Sânmartin.

Problema apei murdare datează de ani de zile şi revine tocmai în zilele caniculare sau în perioada sărbătorilor.

"Se întâmplă destul de des ca apa să nu fie bună de băut. Şi la mine acasă dimineaţă curgea apa roşie", confirmă primarul de Sânmartin, Cristian Laza (foto).

Edilul susţine că situaţia s-a mai îmbunătăţit faţă de anul trecut, dar CAO mai are încă destule de făcut.

"Anul trecut a fost dezastru, curgea non-stop apă murdară. Acum situaţia s-a mai îmbunătăţit chiar dacă se întâmplă destul de des să nu fie bună apa. CAO a înlocuit magistrala care duce la turnul de apă şi am înţeles că va mai face şi alte lucrări ca să asigure parametri de calitate", a declarat primarul.

"A crescut consumul"

Reprezentanţii CAO au confirmat situaţia reclamată de locuitorii din Sânmartin. "Pentru că în ultimele zile în comuna Sânmartin a crescut foarte mult consumul de apă s-a creat o turbiditate (n.r. tulbureală a unui lichid) în conductă prin antrenarea depunerilor", a declarat pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al CAO, Alin Sas.

Cel mai probabil consumul de apă a crescut după ce, pe fondul temperaturilor caniculare din ultimele zile, localnicii şi-au umplut piscinele sau şi-au udat grădinile.

Potrivit inginerului, situaţia se va menţine cel puţin în cursul zilei de marţi. "Deocamdată tot ce putem face este să aşteptăm ca depunerile să se liniştească. Dacă am face spălări de conducte în acest moment am creea o turbiditate şi mai mare", a spus Sas.

În urma unor reclamaţii depuse de localnicii din Sânmartin, situaţia este monitorizată de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.

Reprezentanţii DSP Bihor au cerut CAO să anunţe instituţia în momentul în care apa se limpezeşte pentru a putea preleva probe care să confirme sau nu dacă aceasta a revenit în parametrii de potabilitate.