În ciuda vremii reci, Oradea se pregătește pentru sezonul cald: cele 56 de cișmele dezafectate și depozitate peste iarnă au fost remontate săptămâna aceasta în zonele aglomerate din Oradea.
Instalațiile funcționează deja în zone precum Parcul Traian, Bulevardul Decebal, străzile Alexandru Xenopol, Corneliu Coposu sau Primăriei.
„Montate pe socluri”
Angajații Companiei de Apă Oradea au început reamplasarea cișmelelor săptămâna trecută, după lucrările de igienizare și reabilitare.
„Toate cișmelele au fost montate pe socluri. Dintre acestea, 39 sunt deja funcționale, iar restul vor fi pornite până la sfârșitul acestei săptămâni”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul tehnic al CAO, Cristian Popa.
Pentru cele încă nefuncționale, echipele societății mai au de efectuat reparații și de refăcut racordurile la rețeaua de apă, avariate de-a lungul sezonului rece.

Irigațiile, fântânile și cișmelele
Reprezentanții Primăriei au transmis către CAO încă de la începutul lunii martie o adresă prin care au solicitat reluarea alimentării cu apă în spațiile publice.
„Vă solicităm să efectuați toate lucrările ce se impun în vederea verificării și vopsirii componentelor instalațiilor, inclusiv montarea contoarelor, a cișmelelor publice, precum și a instalațiilor aferente sistemelor de irigat și fântânilor arteziene”, se arată în document.
La jumătatea lunii martie a fost repornit sistemul de irigații care deservește coridorul verde Nufărul – Cantemir, iar începând cu luna aprilie au fost repuse în funcțiune și fântânile arteziene din piețele Unirii, Ferdinand și Independenței.
Primăria derulează în prezent procedura de achiziție pentru lucrările de întreținere și reparații ale sistemelor de irigare a spațiilor verzi din oraș.
