După doi ani în care ceremoniile de deschidere a anului universitar s-au ținut în cercuri restrânse, Universitatea din Oradea a primit, luni, bobocii la o festivitate ca înainte de pandemie.

În acest an academic, la UO învață aproape 21.000 de studenți, din care 3.800 sunt boboci. Tuturor, șefii Universității le-au transmis să profite de anii studenției, ca să devină profesioniștii de care Bihorul are nevoie.

Mai mulți boboci la licență

Ceremonia a început la prânz, în sala de sport a Universității, unde s-au reunit profesori, studenți și părinți. De asemenea, prezidiul a fost unul „generos”: lângă rectorul Constantin Bungău și președintele Senatului, Aurel Căuș (totodată deputat PNL), au stat episcopul ortodox Sofronie, prefectul Dumitru Țiplea, președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, primarul Oradiei, Florin Birta, două studente și prorectorul Sorin Borza.

Ca în fiecare an, rectorul Bungău a descris în cifre noul an universitar, precizând că are mai mulți boboci decât anul trecut. Mai precis, sunt 3.811 studenți în anul I la studii de licență (față de 3.459 anul trecut), 1.386 boboci la masterat (mai puțini decât anul trecut, când erau 1.494), și 46 la doctorat.

În total, Universitatea are 16.027 de studenți la aceste forme de studiu, cărora li se adaugă și cursanții studiilor post-universitare, cu care numărul total al persoanelor înmatriculate la UO ajunge la 20.797. Acestora le predau 869 de dascăli titulari, din care o sută coordonatori și de doctorate.

UO cea europeană

Bungău a subliniat eforturile instituției pentru a fi tot mai prezentă în spațiul internațional, inclusiv faptul că face parte din alianța EU Green, un club select de universități europene care derulează un proiect de 14,4 milioane euro.

O altă preocupare a Universității este să crească numărul de locuri disponibile pentru „anul zero”, un an pregătitor pentru studenții străini, în care aceștia învață limba română, mai cu seamă că, a spus Bungău, sunt tot mai mulți care vin spre România, inclusiv din Ucraina.

Adresându-se direct studenților, Bungău a spus că aceștia trebuie să fie conștiincioși și să își dedice timpul de studenție pentru a deveni buni specialiști „cu care noi să ne mândrim”.

Birta le promite studenților festival

Un mesaj similar a avut și președintele Senatului academic, Aurel Căuș, care le-a transmis bobocilor să nu facă din diploma de studii un scop, ci să profite de drumul până acolo, și să învețe temeinic, pentru că vor deveni medici care vor avea pacienți în răspunderea lor, ingineri care vor face construcții civile ori dascăli care vor modela alți copii. „Imaginați-vă că pacienții vă sunt rude, părinți, că o casă care se năruie este casa bunicilor sau că acei copii pe care îi dezorientați sunt ai prietenilor voștri”, a spus Căuș, cerându-le astfel studenților să nu fie mediocri și să nu ceară indulgență dascălilor.

La ceremonie, a luat cuvântul și primarul Florin Birta, care a spus că studenții reprezintă un procent important din populația orașului, iar municipalitatea va continua să investească în infrastructura facultăților, în plus față de cele două cămine la care lucrează în prezent. Tot Birta a promis că la primăvară studenții vor avea un festival al lor, organizat cu sprijinul Primăriei.

„Forțele motrice în dezvoltarea Bihorului”

Mai pragmatic, președintele Ilie Bolojan a spus audienței că prosperitatea unei comunități este în corelație cu învățământul superior. „Facem tot ce e posibil pentru consolidarea învățământului superior. (...) Studenții Universității din Oradea vor fi forțele motrice în dezvoltarea Bihorului”, a declarat Bolojan.

El a mai spus că aproape toți colaboratorii săi apropiați sunt absolvenți ai Universității locale și că sunt bine pregătiți.

După discursurile care au ținut mai bine de o oră, festivitatea a continuat cu un moment tradițional: bobocii primii admiși la fiecare facultate au primit de la decani carnetul de excelență și o floare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!