Aproape 7.000 de elevi orădeni vor primi anul acesta burse şcolare de performanţă, merit, studiu sau sociale.

Între 150 lei şi 500 lei pe lună

Potrivit datelor transmise municipalităţii de unităţile de învăţământ, la nivelul Oradiei vor fi acordate anul acesta 6.850 de burse, din care 111 burse de performanţă, 4.243 burse de merit, 740 burse de studiu şi 1.758 de burse sociale.

În ceea ce priveşte cuantumul acestora, Consiliul Local Oradea a hotărât în şedinţa ordinară de marţi acordarea de burse la nivelul minim prevăzut de HG 1.138 din 2022, nivel care este finanţat, de fapt, de la bugetul de stat.

Potrivit normativului, bursele şcolare sunt de 500 lei lunar pentru performanţă, 150 lei pentru studiu şi câte 200 lei pentru merit, respectiv cu caracter social.

Dacă nu majorare, măcar indexare...

Consilierul local Liviu Sabău Popa (PSD) a propus majorarea cuantumului burselor, după modelul altor oraşe.

"M-aş uita la cuantumul burselor care se acordă în momentul de faţă în Cluj. Departe de prima categorie, de burse de merit, unde suma este aceeaşi, de 500 lei, la celelalte suma este 275 lei (n.r. bursa de merit), 200 lei (n.r. bursa de studiu), respectiv 250 lei (n.r. bursa de ajutor social)", a spus Sabău Popa.

Social-democratul a propus majorarea burselor copiilor orădeni la acelaşi nivel. "Întregul impact bugetar este de 5,4 milioane lei la nivel de an, raportat la un buget local de 2,4 miliarde lei. Vă las pe dumneavoastră să calculaţi cam cu câte zerouri ar fi după virgulă, ca şi impact financiar", a spus consilierul local.

Liviu Sabău Popa ar fi acceptat inclusiv varianta indexării burselor copiilor cu rata inflaţiei, aşa cum s-a întâmplat şi cu taxele şi impozitele părinţilor lor.

"Să le indexăm măcar cu indicele inflaţiei, pentru că dacă ne uităm la nivelul salarial din Oradea şi la nivelul salarial din Cluj, vedem că, din păcate, şi la nivelul actual, Clujul este cu cel puţin 50% peste noi", a spus PSD-istul.

Acordarea burselor este obligatorie...

Pe de altă parte, social-democratul a contestat prevederea expresă din proiectul de Hotărâre de Consiliu Local potrivit căreia bursele şcolare se vor acorda doar dacă municipalitatea orădeană va primi de la bugetul de stat, integral, sumele pentru acoperirea acestora.

"Vă reamintesc că HG 1.138 din 2022, articol 1, aliniatul 2, prevede că aceste burse se plătesc de la bugetele locale şi din cotele defalcate de TVA, deci nu există nicio posibilitate legală de a stopa plata acestora, decât în cazul foarte puţin posibil şi nedorit de nimeni a intrării în insolvenţă a administraţiei publice", a spus Sabău Popa.

... iar Primăria Oradea se va conforma

Pledoaria social-democratului nu a avut efectul scontat. "Am crezut totuşi că ţineţi mai mult la copiii din Oradea şi o să propuneţi dublarea burselor şcolare, dar se pare că doriţi doar să le indexăm", a spus ironic primarul Florin Birta.

Revenind la un ton mai serios, primarul a afirmat că de principiu municipalitatea va încerca să plătească bursele școlare dacă va rămâne fără fonduri de la bugetul de stat.

"Am spus de la început, de când s-a dat această lege, legată de obligativitatea lor, că dacă se va opri finanţarea, noi vom găsi alte soluţii sau vom opri finanţarea burselor", a spus Birta.

Primarul a menţionat însă că "e simplu să dai legi în Parlament sau să dai ordonanţe de urgenţă (n.r. pentru plata burselor şcolare) şi apoi să laşi municipalităţile, nu e vorba doar de Oradea, să găsească soluţii financiare".

"Nu suntem sac fără fund"

Florin Birta nu a acceptat însă majorarea cuantumului burselor şcolare peste nivelul minim prevăzut de HG 1.183, nici măcar cu rata inflaţiei.

"Ştiu că poate pentru dumneavoastră un milion de euro nu înseamnă o sumă mare. Un milion aici, cinci milioane la Termoficare, nu-ştiu-cât aici, nu-ştiu-cât dincolo, sunt sume mari care se adună şi nu suntem un sac fără fund. (...) De aceea vă propun să rămânem la cuantumul stabilit prin legislaţia naţională", a spus Birta.

Propunerea primarului a fost adoptată cu voturile consilierilor PNL şi UDMR, în vreme ce reprezentanţii PSD s-au abţinut de la vot.

Vezi mai jos Hotărârea de Consiliu Local privind bursele școlare:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!