Apă, adrenalină, distracţie. În condiţiile în care, ani de zile, posibilitatea petrecerii câtorva ore de relaxare în mod civilizat era condiţionată de un drum de Ungaria, construirea aquaparkului Nymphaea în locul Ştrandului Municipal este una dintre cele mai aşteptate investiţii.

Trebuia să fie o lucrare ireproşabilă, dar se pare că în spatele panourilor cu sigla constructorului ungar KESZ, ce nu lasă loc decât vizitelor organizate, lucrurile nu decurg chiar ca la carte. A apărut chiar suspiciunea că firma încearcă să îşi maximizeze profitul folosind materiale ieftine, sub nivelul calitativ cerut de municipalitate...

Doar pe jumătate

Lucrările de construire a aquaparkului au fost câştigate în ianuarie 2015 de firma KESZ Epito Szerelo ZRT, cu sediul în Budapesta şi sucursală la Cluj Napoca, pentru suma de 88,3 milioane lei, echivalentul a 20 milioane euro. Având o carte de vizită ireproşabilă, compania construise deja în Ungaria fabricile Mercedes din Kecskemet şi Audi din Gyor, iar în Oradea s-a ocupat de extinderea Lotus Center şi de construirea Tradecenter din Nufărul, ambele investiţii ale familiei Mudura. Lucrările de la aquapark nu ar fi trebuit, deci, să pună mari probleme.

Deşi oficialii nu recunosc asta, investiţia pare, totuşi, în întârziere. Misiunea KESZ e ca până la sfârşitul lui decembrie să ridice în locul Ştrandului Municipal 6 corpuri de clădire, 10 tobogane (4 interioare şi 6 exterioare), 12 bazine interioare şi 6 bazine exterioare pentru copii, adulţi, înot şi chiar sărituri (de la 10, 7,5 şi 3 metri).

Cert e că, observând că în opt luni constructorul a finalizat doar 55% din investiţie, Primăria a cerut suplimentarea efectivelor, astfel ca în trei luni lucrarea să fie gata. "Acum avem în şantier cam 260 de muncitori zilnic. În 2-3 săptămâni vor trebui să fie cam 400", spunea viceprimarul Mircea Mălan într-o conferinţă de presă organizată în şantier pe 18 septembrie.

Odată finalizate bazinele, săptămâna trecută muncitorii au montat pe clădirea principală cupola lată de 50 metri, iar zilele următoare vor începe placările cu gresie şi faianţă, după care vor monta folia ce va acoperi domul şi pereţii din sticlă, astfel încât la iarnă să lucreze în interior. Asta dacă nu intervine nimic...

Standarde înalte...

Există, însă, temeri că, executant riguros la lucrările beneficiarilor privaţi, constructorul maghiar coboară standardele în cazul investiţiei făcute din banii oraşului. Practica nu e defel nouă: în condiţiile în care preţul lucrării este clar stabilit la licitaţie, printre puţinele modalităţi de creştere a profitabilităţii rămâne reducerea costurilor cu materia primă. Or, KESZ tocmai asta pare tentată să facă: să-şi micşoreze costurile cu materialele!

La ultima conferinţă de presă ţinută în şantier, BIHOREANUL a descoperit stocate pe marginea viitorului bazin cu valuri materiale care nu pot fi folosite în aquapark pentru că pur şi simplu nu îndeplinesc standardele de calitate cerute de Primărie. Spre exemplu, confom caietului de sarcini, impermeabilizarea piscinelor trebuie făcută cu un sistem de hidroizolaţie certificat european EN 14891, monocomponent, antialcalin, rezistent la clor şi transpirant.

Româneşte spus, acesta ar fi trebuit garantat de un laborator independent de analize că îndeplineşte standarde de calitate specifice, să aibă o singură substanţă componentă, pentru a nu necesita amestecări, şi să reziste la agresiunea apei geotermale şi a clorului. Mai mult, sistemul trebuie să permită difuzia vaporilor şi uscarea betonului de sub gresie, împiedicând în schimb infiltrarea apei. Proprietăţile cerute în caietul de sarcini garantează că plăcile ceramice nu se vor desprinde peste unul sau doi ani, sub acţiunea clorului şi apei termale, impunând lucrări de reparaţii...

... realităţi modeste

Or, lucrurile nu stau defel aşa! Pe marginea bazinului cu valuri aşteptau să fie folosiţi saci cu pulbere şi bidoane cu dispersie de răşină sintetică Ceresit CR 166, care nu îndeplinesc condiţiile cerute. Fişa tehnică a acestui material hidroizolant - mai ieftin cu 20-30% decât unul cu caracteristicile cerute - nu menţionează că ar avea agrementarea europeană şi, în loc să fie monocomponent, el este format din două substanţe ce trebuie amestecate.

Documentul arată că materialul poate fi folosit, într-adevăr, pentru etanşeizarea piscinelor şi bazinelor, dar nu precizează nicăieri că ar rezista la agresiunea apei termale şi clorului, şi cu atât mai puţin că ar permite betonului să "respire" sub apă. Caracteristicile enumerate de producător sunt: "impermeabil, flexibil, rezistent la îngheţ, acoperă fisuri de până la 1 milimetru, protejează armătura de beton". Nu destul pentru piscine cu o folosire de durată, în condiţii de trafic intens!

Stop joc!

Chestionaţi de BIHOREANUL, reprezentanţii municipalităţii nu vor să dea amploare chestiunii. "Există unele discuţii între reprezentanţii proiectantului şi cei ai constructorului cu privire la materialele folosite", e tot ce a spus viceprimarul Mălan. Oarecum de înţeles: dată fiind valoarea investiţiei şi termenul de execuţie extrem de scurt, edilul vrea să evite un nou caz "Marconst - Pasajul Vulturul Negru" şi riscul ca lucrarea să fie decontată din bugetul oraşului.

Cu toate acestea, sesizările privind calitatea materialelor, venite şi de la specialişti în domeniu, au declanşat negocieri între părţi, care se poartă în spatele uşilor închise. "Am avut discuţii cu proiectantul, constructorul, dirigintele de şantier şi factori din Primărie. Funcţionarii verifică neclarităţile legate de unele dintre materialele folosite, pentru că dorim să păstrăm atât ritmul lucrărilor, cât şi calitatea acestora", confirmă şeful DMPFI, Marius Moş (foto).

Mai mult, potrivit acestuia, hidroizolarea bazinelor e oprită deja de două săptămâni, iar săptămâna aceasta constructorul trebuie să prezinte acte care să certifice conformitatea materialelor cu caietul de sarcini. Mai departe, Moş refuză să comenteze situaţia. "Nu mă pot pronunţa pe baza unor date luate de pe internet. Aşteptăm poziţia constructorului şi a specialiştilor".

"La Oradea plouă..."

Reprezentanţii municipalităţii pot aştepta, însă, mult şi bine. Interpelat de BIHOREANUL, constructorul maghiar susţine că toate cerinţele caietului de sarcini sunt îndeplinite. "Nu ştim nimic de neclarităţi privind calitatea materialelor. Tot ce folosim noi este bun", spune purtătorul de cuvânt al KEZS, Bela Sarosi. De altfel, în optica acestuia, inclusiv motivul opririi lucrărilor e cu totul altul. "Nicio hidroizolaţie nu este oprită, totul este în regulă, dar acum (n.r. - vineri) la Oradea plouă...", a spus Sarosi.

Mai grav decât faptul că una dintre cele două părţi nu spune adevărul este acela că, dacă s-au folosit alte materiale decât cele cerute, oraşul ajunge bun de plată. "Este foarte bine că se verifică materialele. Dacă apar probleme în această fază se pot remedia. Altfel, beneficiarul se va trezi că i se impută toată suma plătită constructorului şi decontată din fonduri europene", explică orădeanul Marcel Boloş, directorul ADR Nord-Vest.

Rămâne de văzut, săptămânile următoare, dacă păţania cu aquaparkul va confirma valabilitatea zicalei româneşti "La pomul lăudat să nu te duci cu sacul" şi în cazul falnicului "pom" unguresc care este KESZ...


CU AVIZUL PRIMĂRIEI
Aquapark defrişat

Constructorul aquaparkului Nymphaea a fost tot timpul protejat de municipalitate. Dacă proiectul iniţial, aprobat în 2014 de Agenţia pentru Protecţia Mediului, prevedea că nu va fi tăiat nici unul din cei 200 de plopi şi arbuşti existenţi, în aprilie 2015 Primăria a cerut aprobarea ca firma ungară să radă tot.

Deşi APM a refuzat cererea ca tardivă, o parte din plopi fiind deja tăiaţi, KESZ s-a apucat totuşi de lucru. Peste vară, plopii rămaşi în picioare au fost acoperiţi cu pământ excavat din ştrand, iar săptămâna trecută muncitorii i-au doborât de tot (foto). Pentru a evita un nou refuz al APM, municipalitatea a avizat singură defrişarea. "Tăierile făcute la sfârşitul săptămânii trecute au implicat arbori bolnavi, bătrâni şi scorburoşi, pentru care avizul de tăiere trebuie dat de Direcţia Tehnică a Primăriei", a explicat comisarul-şef al Gărzii de Mediu, Viorel Ţepele, motivul pentru care nu a fost dată nicio sancţiune.

În locul arborilor tăiaţi, pe cele 7 hectare de teren din aquapark, Primăria promite că va planta peste 519 arbori cu coronament mare.