Premieră la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor, care are de judecat un caz revoltător: o tânără arbitru asistent şi-a acuzat un coleg că a hărţuit-o sexual cu ocazia unei partide amicale internaţionale.
Ce fac şefii breslei? În loc să scoată cartonaşul roşu, au oprit acţiunea disciplinară pornită împotriva arbitrului, deoarece, după ce făptaşul a promis că "nu mai face", l-au... împăcat cu victima.
"Vă cerem disperate ajutorul"
Aşa începe o scrisoare primită de BIHOREANUL la finele lunii trecute, trimisă de un grup de tinere arbitre de fotbal din cadrul Colegiului Judeţean al Arbitrilor (CJA), revoltate că "de mai mult timp suntem agresate sexual de vicepreşedintele CJA Pentek Laurenţiu", dar şi pentru că, în ciuda comportamentului deviant, "nu s-a luat nicio măsură împotriva acestuia". Acuzaţiile sunt răspicate: "Ne face propuneri indecente, ne pipăie, vrea să ne sărute, ne scrie SMS-uri, ne dă întâlniri".
Chiar şi în lipsa unei semnături asumate, BIHOREANUL a verificat faptele incriminate, nu doar pentru că sunt grave, ci şi pentru că persoana vizată este cadru didactic, profesor de sport, aşadar un model pentru elevi şi colegi deopotrivă.
De altfel, scrisoarea relata şi un incident concret, petrecut astă toamnă la Cupa Prietenia, o competiţie amicală între echipe de arbitri din ligi inferioare, a IV-a şi a III-a, din Bihor, Arad, Timiş şi din Békés (Ungaria), desfăşurată în Sânmartin.
"Pentek a participat ca jucător al echipei arbitrilor din Bihor. A agresat-o sexual pe o colegă arbitru asistent... (n.r. - urmează două iniţiale, pe care, pentru a proteja identitatea victimei, le înlocuim cu numele "Dorina"). A pipăit-o şi i-a vorbit indecent, fata a ieşit din vestiar plângând".
Potrivit expeditorului, "unele din aceste fapte sunt cunoscute la AJF Bihor, dar nu s-a luat nicio măsură împotriva acestui domn profesor"...
"Aşa e el..."
Unul dintre participanţi, el însuşi arbitru, a confirmat BIHOREANULUI şi incidentul, dar şi faptul că "inculpatul" e cunoscut între "fluieraşii" bihoreni pentru comportamentul deplasat.
"Am fost şi eu acolo. Era o zi de marţi, pe 18 septembrie, înaintea unui meci între echipa arbitrilor din Bihor şi cea a colegilor din Békéscsaba, când am văzut-o pe Dorina că ieşea de la vestiar plângând", afirmă sursa. "Nu am văzut cu ochii mei ce s-a întâmplat înainte, dar am aflat de la colegi, care au spus că Laurenţiu, sub pretextul că îi aranjează fetei ecusonul pe tricou, i-a pus mâna pe sân şi a pipăit-o".
Arbitrul ştie că nu era primul derapaj de acest fel al colegului său. "Îl ştim pentru atracţia faţă de colege arbitre, pentru mame tinere ale unor copii fotbalişti, pentru asistente medicale trimise la meciuri. Nu se poate abţine când vede una pe care i se pune pata, se dă pe lângă ele, le zice ce frumoase sunt, le propune întâlniri. Deşi este căsătorit, se şi laudă cu chestii din astea. Aşa e el. În rest, nu-i băiat rău...", a povestit arbitrul BIHOREANULUI.
Reclamat la Asociaţie
Însăşi victima lui Pentek a confirmat atât episodul, cât şi apucăturile libidinoase ale arbitrului. "Fiecare dintre fete a avut minimum un incident cu el, că au fost vorbe, că au fost gesturi...", a declarat Dorina BIHOREANULUI, după ce reporterul i-a aflat identitatea şi a reuşit s-o contacteze. "Pe o colegă, la un eveniment de-al nostru de la sfârşitul anului trecut, a prins-o de cap şi a sărutat-o cu forţa", a exemplificat tânăra.
Despre propria păţanie, îşi aminteşte cu repulsie. Ca totdeauna când arbitrii şi arbitrele trebuie să împartă acelaşi vestiar, fata îşi îmbrăcase de acasă echipamentul, pentru a nu se schimba de faţă cu bărbaţi. Acolo şi-a scos hainele de stradă şi şi-a pus ecusonul pe tricou, dar strâmb. "Laurenţiu a spus «Ce-i cu ecusonul ăla?», apoi mi-a pus mâna pe piept şi m-a strâns de sân".
O altă victimă, a mai dezvăluit ea, a fost chiar sora ei mai mică, care din cauza asta a şi abandonat arbitrajul. "Încă era minoră când a început să arbitreze, şi printre primele meciuri le-a avut cu el. La fel s-a comportat şi cu ea. Într-o zi, a venit acasă plângând şi mi-a spus că se lasă", a spus tânăra, refuzând să intre în detalii.
"Nu este problema ziariştilor"
În timp ce reporterul contacta, pe rând, diverşi arbitri, miercurea trecută s-a trezit cu un telefon din partea şefului CJA Bihor, Valer Durdeu (foto), indignat de "tupeul" jurnalistului. "Cu ce drept abordaţi arbitri fără să ne întrebaţi pe noi prima oară?", a întrebat el. "Asta nu este problema ziariştilor, e problema noastră internă, care a şi fost rezolvată", a spus şeful CJA.
Cum anume, a refuzat să explice. A admis doar că a "auzit despre caz", dar că acesta "nu mai există", pentru că "s-a rezolvat" între agresor şi victimă. Durdeu a avut grijă, totodată, să precizeze că "incidentul" a fost înainte să preia el, pe 2 octombrie, şefia Colegiului, şi că i-a cerut explicaţii arbitrului, dar acesta a refuzat: "Mi-a spus că nu are rost, că s-a rezolvat".
Durdeu a afirmat că, de altfel, Pentek nu mai e vicepreşedinte CJA, cum fusese în septembrie, pe vremea predecesorului Cristian Nagy. Dar nu din cauza faimei de "cuceritor" cu forţa a arbitrului, ci a "aroganţei" lui faţă de alţi arbitri. Căci Pentek, care nu este bihorean get-beget, născut şi crescut aici, "crede că noi, bihorenii, suntem inferiori", a explicat Durdeu.
"O speţă simplă"
Cert e că Dorina s-a plâns verbal la CJA, încă din septembrie, imediat după incidentul cu Pentek, dar n-a fost băgată în seamă, motiv pentru care a depus o plângere împotriva hărţuitorului la Asociaţia Judeţeană de Fotbal.
Preşedintele AJF Bihor, Radu Bitea (foto), susţine că a primit plângerea tinerei arbitre pe 10 octombrie şi acum ar fi la Comisia de Disciplină, care încă nu şi-a finalizat cercetările. "Când Comisia se va pronunţa, voi putea veni cu detalii", a spus el, refuzând să deconspire dacă ştia despre comportamentul lui Pentek şi înainte ca Dorina să-l fi reclamat. "Mă puneţi într-o postură... Nu pot să vă spun mai multe până nu se pronunţă Comisia", a "driblat" întrebarea.
Când se va finaliza "procesul"? Cât mai curând, a promis Bitea: "Am solicitat (n.r. - membrilor Comisiei) să fie operativi, până la urmă e o speţă simplă, nu sunt necesare multe cercetări". Cât despre sancţiunile ce pot fi aplicate dacă va fi dovedită vinovăţia arbitrului, şeful AJF spune că, pe regulament, ele pot merge de la un simplu avertisment până la excluderea din arbitraj.
Anchetă "în aer"
BIHOREANUL a aflat, însă, că în ciuda asigurărilor date de Bitea, în realitate atât conducerea CJA, cât şi cea a AJF au îngropat deja cazul, Colegiul de la bun început, iar apoi şi Asociaţia, profitând că inclusiv Dorina este speriată de amploarea pe care a luat-o cazul şi ar fi dispusă să fie băgat sub preş. Cel puţin deocamdată.
"În prima fază, fata a făcut o sesizare verbală la CJA, în septembrie, pe vremea fostei conduceri (n.r. - când preşedinte era Cristian Nagy, iar Pentek vicepreşedinte), dar a fost tratată cu indiferenţă. Nu s-a făcut nimic pentru verificarea veridicităţii celor sesizate, aşa că ulterior a depus sesizarea scrisă la AJF", a deconspirat o sursă din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal.
Potrivit acesteia, în loc ca plângerea să ajungă la Comisia de Disciplină, aşa cum susţine şeful AJF, dar şi regulamentul Asociaţiei, s-au făcut doar "verificări neoficiale", în urma cărora "o parte dintre informaţiile reclamate s-au confirmat, o parte nu".
Ca atare, şeful AJF şi actualul şef al CJA doar au "mediat" între Dorina şi Pentek. "A fost o discuţie între cei doi preşedinţi (n.r. - Valer Durdeu şi Radu Bitea) şi cele două părţi implicate, iar ea (n.r. - tânăra arbitră) ne-a rugat să nu luăm măsuri împotriva lui până nu vedem dacă în continuare el se poartă la fel sau se linişteşte. Deci, sesizarea n-a mai ajuns la Comisia de Disciplină, procedura deocamdată e în aer, mai ales că Pentek nu mai are acelaşi comportament".
Hărţuitor "hărţuit"
Ştiindu-se, practic, la adăpost de orice risc de a fi sancţionat din simplul motiv că sesizarea depusă împotriva sa, deşi nu este retrasă, nici nu este în curs de cercetare în mod oficial, Laurenţiu Pentek i-a dat cu flit BIHOREANULUI, care a încercat să-i afle versiunea. "Nu ne mai hărţuiţi cu telefoane!", a cerut el reporterului, deşi era la primul contact. "Nu mă mai deranjaţi cu telefoane, pentru că voi fi nevoit să vă dau în judecată!", a adăugat el, închizând convorbirea fără a accepta nicio întrebare.
Căutată şi ea, din nou, ca să confirme dacă şi cum s-a "împăcat" cu cel pe care tot ea l-a acuzat de agresiune sexuală, tânăra arbitră a refuzat să mai discute cu reporterul, repetând aceeaşi propoziţie: "Totul s-a rezolvat între noi şi nu cred că asta ar trebui să mai ajungă în presă, pentru că Pentek şi-a schimbat comportamentul". Faţă de ea, poate, chiar dacă nu se ştie pentru câtă vreme...
„STOP” PE PIEPT. Laurențiu Pentek e vestit între arbitrii bihoreni pentru atracția față de colege și nu numai. „Se dă pe lângă ele, le zice ce frumoase sunt, le propune întâlniri”, îl descrie un membru AJF. Căutat de BIHOREANUL, „fluierașul” a refuzat orice discuție pe această temă, dându-se el... hărțuit de jurnaliști (sursa imaginii: Facebook)
UN ARBITRU PROBLEMĂ...
... dar profesor fără probleme
Originar din Constanţa, dar stabilit în Bihor în 2018, Laurenţiu Pentek s-a remarcat ca arbitru nu atât prin performanţe, cât prin câteva episoade în urma cărora a ajuns victima unor agresiuni fizice. În 2017, când oficia în Ligile IV şi III, şi încă purta numele din certificatul de naştere - Laurenţiu Ciuchiţă - a fost bătut cu ocazia unui meci disputat în Ilfov între ACSO Pantelimon şi Viitorul Petrăchioaia, de către un jucător al oaspeţilor căruia îi arătase cartonaşul roşu.
La un an după ce s-a mutat în Bihor, unde s-a însurat cu fiica unui om de afaceri din Aleşd care i-a şi impus să-i preia numele de familie, a păţit-o din nou, fiind bătut la un meci între Unirea Livada şi FC Universitatea Oradea de către patronul gazdelor, care i-a reproşat o lovitură de pedeapsă acordată oaspeţilor.
Pentek activează şi ca profesor de sport, în ultimii patru ani perindându-se, ca suplinitor, la Liceul Greco-Catolic şi la Şcoala Nicolae Bălcescu din Oradea, apoi la şcolile din Mădăras şi la Răbăgani, unde lucrează în prezent. Potrivit informaţiilor obţinute de BIHOREANUL, la niciuna dintre aceste şcoli nu a fost formulată împotriva sa vreo acuzaţie de hărţuire sexuală.