E vremea ceremoniilor de sezon, întru superficiala amintire a Revoluţiei din 1989, pe care le mai săvârşesc doar oficialii ca pe o obligaţie de serviciu, ridicând colive decontate pe banii instituţiilor. Făţărnicia politicienilor nu exclude, însă, ca fiecare ins rămas nelobotomizat de toate câte au trecut peste noi să facă un bilanţ a ceea ce am fost şi ce am ajuns la 22 de ani după "evenimente".
Am pornit atunci la drum nou, spălaţi de sângele idealiştilor, dar şi năclăiţi de transpiraţia slinoasă a profitorilor. Am crezut într-o societate nouă şi curată, gata să consacre libertatea şi să recunoască valorile, dar ne-am trezit într-o republică a bandiţilor de partid şi de stat, a academicienilor fără operă, a miniştrilor fără Bac, a fufelor sordide şi interlopilor decerebraţi.
Trecând printr-o perioadă de contestare (a FSN şi a celor doi plozi ai săi, PDSR şi PD), de restaurare (a aceloraşi "băieţi deştepţi" ai Revoluţiei), de confuzie CDR-istă, de reaşezare şi iluzii de prosperitate liberală, am eşuat din nou în mocirlă şi deznădejde. E adevărat, putem vorbi oricât, dar o facem în cel mai fericit caz online, anonim, agresiv, steril şi cacofonic. Avem libertate de mişcare, dar ne mişcăm brownian, risipind energii imense pentru a nu ajunge nicăieri. Nu mai stăm la cozi, decât pentru promoţii la tigăi sau drujbe, pentru că în galantare avem de toate, dar în acelaşi timp reînvăţăm cei trei F ai dictaturii - foamea, frica şi frigul - chiar dacă în alte forme şi proporţii.
În două decenii am ajuns să nu mai producem nimic. Industrie nu (recent am auzit în centrul Oradiei indivizi urlând isteric că nu vor parc industrial!), cultură nu (de mult am înlocuit-o cu scălâmbăieli fără talent şi fără haz), educaţie nu (ne fălim sporadic cu olimpicii care, însă, nu reprezintă sistemul, ci excepţiile de la sistem), sănătate nu (căutându-ne de boli tot mai departe de propriile foste spitale).
Cine răspunde pentru halul fără de hal? Ar fi prea uşor să spunem că doar politicienii pe care îi detestăm, dar pe care tot noi îi lăsăm să ne mâne la falimentul general. Au partea lor de vină, nu numai fiindcă ne fură şi ne mint, dar mai ales pentru că, după integrarea în NATO şi aderarea la UE, nu mai sunt apţi să ne mobilizeze la nimic. Puterea e ticăloasă, opoziţia nevolnică, şi nu mai auzim de nicăieri un îndemn atât de simplu cum ar putea fi "România, înainte!".
Şi, totuşi, fiecare dintre noi poartă propria şi zilnica răspundere. Ne trezim la timp să mergem la muncă? Lucrăm conştiincioşi sau încă "plimbăm ţeava prin întreprindere"? Suntem civilizaţi pe stradă sau mârlani, blocând intersecţii şi dând foc coşului de gunoi? Ne educăm copiii sau îi abandonăm, comozi, internetului? Ne ducem la vot sau doar îi înjurăm după alegeri pe cei ajunşi în fruntea bucatelor? Suntem o naţiune sau o gloată de bezmetici? Când fiecare ne vom pune asemenea întrebări, abia atunci, poate, vom găsi şi răspunsurile, şi calea de urmat.