Primăriţa bătăuşă a comunei Brusturi, Livia Bârlău, s-a cam încurcat în câte case are. Pusă să declare unde va locui în timpul arestului la domiciliu - măsură dispusă de Curtea de Apel Oradea, care a scăpat-o de gratii -, femeia n-a dictat adresa reală, a viluţei din Oradea unde stă efectiv.

A spus-o pe cea oficială, din cartea de identitate, unde îşi trecuse de câţiva ani drept domiciliu chiar "locul faptei", adică sediul depozitului de materiale de construcţii din Brusturi unde împreună cu consortul l-au bumbăcit pe fostul procuror Ioan Bodogai.

Motivul? Altminteri n-ar fi câştigat mandatele de primar, ştiut fiind că, potrivit legii, candidaţii la locale trebuie să locuiască pe teritoriul UAT-urilor unde se vor aleşi. Ei bine, Bihorel a aflat că fenta de la alegeri n-a ţinut în faţa poliţiştilor.

Trimişi s-o verifice în timpul arestului la domiciliu, oamenii legii au găsit-o la Oradea şi i-au pus în vedere PSD-istei că va fi trimisă înapoi în Arest dacă nu se mută urgent "acasă" în Brusturi.

Bârlău s-a conformat, fără prea mare tragere de inimă, evident, în condiţiile în care imobilul cu pricina nu-i cu nimic mai bun decât o celulă, având până şi WC-ul în fundul curţii. Chinul femeii a durat, totuşi, câteva zile, până când avocaţii au reuşit să-i obţină, în final, transferul arestului domiciliar la vila din Oradea. Să poată dormi liniştită...