Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu a anunţat, miercuri, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat de 44 ani din comuna Finiş care, vineri, a provocat un grav accident de circulaţie pe DJ 764/F în localitatea Ioaniş.

Bărbatul, Florian Zbîrcea, 44 ani, nu s-a asigurat la o manevră de mers înapoi şi a acroşat un localnic, Alexandru Nagy, 48 ani, care venea în urma lui pe marginea carosabilului, împingând o bicicletă.

Victima a fost transportată în stare critică la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea de un echipaj al SMURD, cu traumatisme toracice severe bilaterale şi leziuni multiple, cele mai multe la nivelul plămânilor şi se află internată la secţia de Terapie Intensivă.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din Beiuş, s-a stabilit că şoferul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi consumase alcool înainte de a se urca la volan. Potrivit analizelor efectuate, bărbatul avea o alcoolemie de 0,49 grame alcool pe litru în aerul expirat şi o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1 gram/litru.

"Potrivit certificatului medico-legal, persoana rănită a suferit leziuni ce necesită pentru vindecare 45 de zile de îngrijiri medicale, motiv pentru care poliţiştii beiuşeni au dispus reţinerea şoferului pentru 24 ore", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

În urma audierilor efectuate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, procurorii au decis să solicite arestarea şoferului. Magistraţii Judecătoriei Beiuş au şi emis, miercuri, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Florian Zbîrcea sub acuzaţia de vătămare corporală gravă din culpă, conducere fără permis şi cu îmbibaţie alcoolică peste limita legală.