Tinerii judoka ai clubului orădean JC Liberty și-au adjudecat două medalii – una de argint și una de bronz – la Campionatul Național de U13 și U15, care a avut loc la Bacău, în perioada 16-18 mai.

Bogdan Lascău a ocupat locul II și a intrat în posesia medaliei de argint, în timp ce Amelia Groza s-a situat pe cea de-a treia treaptă a podiumului, cucerind bronzul.

Potrivit antrenoarei Loredana Lascău, judoka de la Liberty „au reprezentat cu mândrie clubul și orașul nostru”. „Competiția a fost una dificilă, cu sportivi bine pregătiți din întreaga țară, însă judoka noștri au demonstrat că sunt pe drumul cel bun”, a mai spus aceasta. 

La categoria U13, Bogdan Lascău a ocupat locul II și a obținut medalia de argint la categoria 55 kg, iar Amelia Groza s-a clasat pe locul III și a cucerit bronzul la 44 kg.

Tot la U13 a mai concurat și Ecaterina Pușcaș, la categoria 57 kg, însă nu a reușit să ajungă pe podium.

La U15, fără a urca pe podium, au mai luptat și David Băiduca (categoria 42 kg), precum și Ionuț Cobilița (categoria 50 kg).

„Suntem extrem de mulțumiți de evoluția tuturor sportivilor, atât din punct de vedere al performanței, cât și al perseverenței. Felicitări tuturor sportivilor pentru efortul depus și mulțumiri părinților și susținătorilor care ne sunt mereu alături!”, a transmis, printr-un comunicat, antrenoarea Loredana Lascău.

Tinerii judoka de la JC Liberty Oradea se pregătesc pentru următoarea competiție importantă, respectiv Campionatul Național de U16 și U14, care va avea loc luna viitoare la Cluj-Napoca.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!