Ne-a vizitat la redacţie un arhitect nemulţumit că-i dădusem premiul "Arhitectul copy-paste". Din vorbă în vorbă, am aflat că la Primărie există două forme de salarizare: pe contract şi pe omenie.
Din când în când, omul mai e chemat să semneze nişte proiecte gata întocmite şi o face numai din prietenie. Şi, cu toate că în timp a ajuns la invidiatul statut de consilier de edil, la prima restructurare tot el a fost cel pus pe liber, şi nu geniile care dorm cu capul pe tastatură în timpul orelor de program.
Ne permitem, deci, să ţinem 700 de slujbaşi, mulţi cu Pielăria de Sorbonica la bază, cu masterat în Cibernetică la Marghita şi doctorat în Spectrofotometrie la Vadu Crişului, dar Oradea nu are bani pentru un salariu de arhitect cu normă întreagă. Nici măcar arhitectul şef al oraşului nu e de meserie (stima mea, doamnă Iacob!).
Am ajuns să dăm grămezi de bani pe băncuţe, plante ornamentale, fântâni şi pomi decorativi, dar un arhitect peisagist ni se pare o investiţie costisitoare. Eu nu mi-aş dori să ajungem din nou la vremurile când deciziile se luau exclusiv în teren, dând din mâini, şi nu după discutarea unor proiecte serioase.
La nivelul primăriilor din România circulă o butadă: "Edili care au bani dar n-au idei fac o telegondolă. Edilii care n-au idei şi nici prea mulţi bani fac fântâni arteziene". Noi n-avem bani nici măcar să angajăm un arhitect, de unde rezultă că, implicit, şi cu ideile stăm cam prost.