• Peter Dörner, președintele Consiliului de Administrație al Societății Agricole Frimont Palota, a fost condamnat de Judecătoria Oradea la 10 luni de închisoare cu suspendare, după ce ar fi pus la cale distrugerea unor documente solicitate ca probe într-un dosar penal.
  • Aproximativ 400 de kilograme de arhivă au fost ridicate de o firmă de reciclare, balotate și expediate în Slovacia.

Hotărârea a fost pronunțată vineri, 10 iulie, de Judecătoria Oradea, care l-a găsit vinovat pe Peter Dörner de participație improprie la comiterea infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, într-un dosar care îşi are originea într-o anchetă deschisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru evaziune fiscală, folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Afaceri cu fiul

Ancheta pornise în 2018, după cum a relatat și BIHOREANUL la vremea respectivă, în urma unei reclamații formulate de Maria Fernbach, o localnică din Palota care emigrase în Statele Unite ale Americii în anii ’70 și care, după moartea părinților, a revenit periodic în satul natal.

Fernbach moștenise puțin peste un hectar de teren lucrat prin intermediul Societății Agricole Frimont Palota, o asociație privată cu profil agrozootehnic, înființată în 1991 de foști membri ai Cooperativei Agricole de Producție din localitate. Aceștia își exploatau terenurile în comun și foloseau împreună utilajele agricole rămase după desființarea fostului CAP.

Societatea desfășoară activități în ferme mixte, combinând producția vegetală cu creșterea animalelor, iar Consiliul de Administrație este condus din 1996 de Peter Dörner, fost consilier local al comunei Sântandrei din partea Forumului Democrat al Germanilor. Maria Fernbach îl acuza de fraudă după ce a observat diferențe mari între veniturile încasate de acesta și sumele primite de ceilalți proprietari, dar și de lipsă de transparență, inclusiv în privința relațiilor comerciale dintre Frimont și firmele administrate de fiul său, Mark Agroprest și Mark Cereale Grup.

În timpul cercetărilor, anchetatorii au descoperit că o parte dintre sumele datorate de firma Mark Agroprest către Societatea Agricolă Frimont Palota erau achitate cu întârzieri de luni sau chiar de ani. Mai mult, societatea din Palota a plătit în avans sume importante pentru produse care nu au mai fost livrate de firmele fiului lui Dörner, iar facturile ar fi fost stornate după luni sau chiar ani, când banii erau în sfârșit restituiți. În tot acest timp, Dörner și-ar fi lucrat propriile terenuri cu utilajele și personalul societății, fără să achite contravaloarea serviciilor, prejudiciul estimat pentru o perioadă de aproape cinci ani fiind de circa 190.000 de lei.

Pentru a dovedi suspiciunile, anchetatorii i-au cerut lui Dörner, în calitate de reprezentant legal al Frimont Palota, să predea documentele privind relațiile comerciale cu societățile Mark Agroprest și Mark Cereale Grup, printre care contracte, facturi, acte de plată și avize de însoțire a mărfii din perioada 2011-2018.

Şmecheria cu reciclarea

Conform datelor din hotărârea de condamnare pronunțată vineri, 10 iulie, de Judecătoria Oradea, prima solicitare de predare a documentelor i-a fost comunicată lui Dörner în ianuarie 2021. Pentru că a depus doar câteva acte, anchetatorii au revenit în repetate rânduri, cerând explicit avizele din perioada 2010-2018. Însă Dörner a predat din nou doar o parte dintre documente.

Pentru restul, Dörner a aprobat un nomenclator arhivistic intern, un set de reguli proprii ale societății agricole, prin care termenul de păstrare a avizelor de însoțire a mărfii și a documentelor comerciale din perioada 2010-2018 a fost redus drastic, la numai doi ani. Imediat după adoptarea noului regulament, actele contabile care ar fi putut deveni probe împotriva lui în dosarul de fraudă au fost scoase din arhiva societății din Palota, au fost predate unei firme de reciclare şi trimise la topit în Slovacia.Urmarea? Ancheta penală în care fuseseră solicitate documentele Frimont Palota a fost clasată în 2023.

Pe de altă parte, însă, Peter Dörner a fost însă trimis în judecată şi condamnat, vineri, 10 iulie, la o pedeapsă de 10 luni de închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pentru un termen de doi ani, instanţa apreciind că nu este necesară trimiterea lui în penitenciar, chiar dacă nu a recunoscut fapta, pe motiv că nu avea antecedente penale, are un loc de muncă stabil și o conduită bună în societate. 

În această perioadă, Dörner va trebui să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor, să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, fie în cadrul unei primării, fie la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea.

Totodată, el a fost obligat să achite statului 2.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Contabilă în anchetă

Pe de altă parte, procesul în care Peter Dörner a fost condamnat a deschis un nou front penal după ce procurorul de ședință s-a sesizat din oficiu pentru mărturie mincinoasă în privința Corinei Sturz, contabila Societății Agricole Frimont Palota, audiată ca martor cu privire la dispariţia arhivei.

Incidentul s-a petrecut în 3 iulie, la ultimul termen de judecată al procesului pornit pe numele lui Dörner. Potrivit încheierii de ședință, în timpul audierii, procurorul a intervenit și a solicitat să i se atragă atenția contabilei „să nu se mai întoarcă spre inculpat şi să comunice doar cu instanţa”, iar la final a anunțat că „înţelege să se sesizeze din oficiu” cu privire la martoră, sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Judecătoria Oradea a şi transmis Parchetului solicitarea procurorilor, cu o copie a încheierii de ședință și a declarației date de Sturz Corina la acel termen.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!